Festivalul Daco-Roman ”Drubeta” se află la a doua ediție și va încânta publicul severinean prin activități de reconstituire istorică (reenactment antic) care redau atmosfera unei lumi de acum 1900 de ani. Scopul principal al evenimentului este promovarea patrimoniului dacic şi roman, într-o manieră modernă.

festival daco roman drubeta

Timp de trei zile, locuitorii Severinului vor avea posibilitatea să cunoască în detaliu, modul în care trăiau, se îmbrăcau, mâncau și se luptau strămoșii noștri, dacii. Începând cu seara zilei de mâine, vineri 19 aprilie, orele 20,00, se va da startul la a doua ediție a festivalului daco-roman ”Drubeta”. Proiectul desfășurat de Palatul Culturii „Teodor Costescu” cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Drobeta Turnu Severin, oferă trei zile de spectacole, vizitatorii având  parte de o serie de activități, care mai de care mai interesante și mai captivante.  

Program:

- Paradă civilă și militară – prezentarea costumelor antice (echipamente civile și militare; costumații civile și militare);
- Tabere antice (Tabere civile: romană și dacică; Tabere militare: romană, dacică și sarmată; Școala de gladiatori);
- Ateliere civile: Fierărie (prelucrare metal la rece, prelucrare metal la cald: ustensile, arme, armuri, unelte), Orfevrărie si metaloplastie, Monetărie, Prelucrare lemn, Prelucrare piatră, Olărit, modelaj lut, Țesut/cusut/împletituri, Mozaic, Scriptoria (Metode de scris antic), Jocuri romane, Gastronomie daco-romană (degustare), Prelucrare os și corn, Atelier de instrumente și muzică, Pictură;
- Ateliere militare: Tir cu arcul/aruncarea suliței – instruirea spectatorilor, Costumarea spectatorilor (armuri) – pentru fotografii, Manevre militare, Demonstrații de luptă, Replici fidele ale armelor antice;

- Demonstrații militare (antrenamente și demonstrații);
- Conflictul armat (marea bătălie);
- Ritualuri antice: Căsătoria în lumea romană, Ritualuri de înmormântare (rugul dacic – incinerarea războinicului dac), Ridicarea la rang de municipiu a orașului Drobeta, Ritualuri religioase romane – invocarea zeilor pentru a afla soarta războiului, Ritualuri religioase dacice premergătoare marilor bătălii din antichitate, Ritualuri militare dacice – intrarea tinerilor în rândurile războinicilor;
- Dansuri antice – dansuri romane și dansuri dacice;
- Ateliere dedicate copiilor: pictură, țesut, modelaj lut, jocuri romane, scriptoria, tir cu arcul.