Festivalul Puppets Occupy Street, ediția a VI-a, de la Craiova, s-a încheiat duminică seara cu o paradă a păpușilor gigant și un spectacol în centrul urbei.

papusi gigant2

Respectând tradiția, parada a început la ora 21.00, pe strada Alexandru Ioan Cuza, din dreptul McDonald’s și a ajuns în Piața „Mihai Viteazul”, craiovenii însoțind păpușile de mari dimensiuni pe tot acest traseu.  

Potrivit directorului Teatrului Colibri, Adriana Teodorescu, un aspect foarte important al ediției din acest an este faptul că artiștii participanți au colaborat foarte bine și chiar au avut proiecte comune.

A fost istovitor, a fost până acum cea mai grea ediției, dar văzând atâta lume, atâția copii bucuroși și adulți curioși, cred că orice oboseală trece foarte repede. Ne-am bucurat foarte mult pentru că artiștii din cele 23 de țări s-au împrietenit. Au vorbit, au făcut proiecte comune, schimb de experiență între ei, fiind foarte mulți care vor deja să revină la ediția de anul viitor, drept pentru care nu putem decât să ne bucurăm. Pentru ediția din 2020 urmează să facem o ședință tehnică și vom lua o decizie”, a menționat Teodorescu.    

Evenimentul a luat startul în data de 25 august, timp de o săptămână fiind organizate aproximativ 400 de acțiuni culturale în mai multe zone ale municipiului Craiova.

papusi gigant3