Filiala Craiova (Oltenia) a Uniunii Scriitorilor din România o iniţiat şi organizat, în zilele de 12-13 iunie 2019, ediţia I a Festivalului Naţional de Poezie „Alexandru Macedonski”.

macedonski AlM1

Cel puţin în această primă ediţie, nu este vorba de un festival-concurs care se adresează celor care bat la uşile literaturii, ci despre o sesiune de comunicări ştiinţifice despre opera Poetului Rondelurilor, care a fost şi rămâne Alexandru Macedonski.

Grupul de iniţiativă, din cadrul scriitorilor craioveni, care au făcut posibilă această sărbătoare Macedonski este format din Ioan Lascu – preşedinte al Filialei Craiova (Oltenia) a USR, Ion Munteanu, Horia Dulvac, Ionel Buşe.

Cu această ocazie, s-a anunţat că, în faţa Primăriei Goieşti, se va dezveli un bust al poetului Alexandru Macedonski. După un spectacol de muzică şi poezie interpretat de copiii de la şcoala din localitate, a fost dezvelit şi bustul cu pricina şi... – surpriză! –, este acelaşi bust care s-a aflat pe Aleea Personalităţilor, împreună cu celelalte, în părculeţul din spatele Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, iar acest bust a fost doar împrumutat şi va fi returnat, să se mai odihnească o vreme, în condiții necorespunzătoare, în fundul curţii, la RAADPFL Craiova.

macedonski AlM4S-a constituit, cu această ocazie, şi o Bibliotecă „Alexandru Macedonski”, în imobilul Primăriei din Goieşti, pentru care au donat cărţi mai mulţi scriitori membri ai Filialei Craiova a USR, inclusiv subsemnatul, care, în anul 2014, am scris şi publicat o Monografie Alexandru Macedonski, apărută la Editura Macedoneanul, a Asociaţiei Macedonenilor din România.

macedonski AlM3