Trofeul Festivalului Naţional – concurs de poezie „Virgil Carianopol” i-a fost decernat scriitorului craiovean Mihai Firică în cadrul ceremoniei organizate, sâmbătă 25 mai. a.c., în foaierul Teatrului Municipal din Caracal. 

Mihai Firica Paul Aretzu Trofeul Virgil Carianopol 2019

Manifestare culturală aflată la cea de-a XXIV-a ediţie şi dedicată scriitorului Virgil Carianopol, Festivalul de poezie atrage anual nume consacrate ale literaturii contemporane şi se constituie într-o rampă de lansare pentru tinerii poeţi.

Scriitorul Mihai Firică, membru al Comitetului de conducere a Uniunii Scriitorilor din România Filiala Craiova, l-a omagiat pe autorul celebrei poezii „Cântec oltenesc”: “Sunt bucuros și onorat pentru acordarea Marelui Premiu al Festivalului de poezie "Virgil Carianopol". Este un semn de apreciere și de prietenie primit într-un spațiu în care mă simt acasă, printre olteni. Trofeul "Virgil Carianopol" va fi o amintire deosebită deoarece pune umilul meu nume lângă un poet ale cărui versuri le cântă toţi oltenii.”

Printre scriitorii laureaţi ai celei de a XXIV-a ediţii s-au aflat Olimpiu Nuşfelean (Premiul pentru scriitori consacraţi), Victoria Milescu, Victor Constantin Măruţoiu, Livia Mihai (Premiul pentru poeţi aflaţi la primul volum) şi Mihaela Munteanu. Premii speciale din partea „Asociaţiei Fiii şi Prietenii Caracalului” au primit Alexandru Tuţu şi Adela Mihaela Mitrache. Amfitrionul evenimentului a fost scriitorul Paul Aretzu iar invitaţi speciali au fost poeţii Olimpiu Nuşfelean, Nicolae Coande şi Ion Deaconescu.

Pentru a promova opera scriitorul Virgil Carianopol, editura Hoffman a prezentat volumele „Scriitori care au devenit amintiri” şi antologia de poezie „Scrisori către plante”. Festivalul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Caracal, Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol”, Asociaţia „Fiii şi Prietenii Caracalului” şi Editura Hoffman.