Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova este în febra pregătirii pentru Noaptea Muzeelor.

colibri a

Mâine, după spectacolul "Rățușca cea urâtă", care începe la ora 18.00, păpușile ies din depozit și merg cuminți în foaier, unde își așteaptă admiratorii. Începând cu ora 19.00 și până la 01.00, toți cei interesați pot redeveni copii, facând o incursiune în istoria de 70 de ani a acestei instituții. Pentru Colibri, aceasta este prima ediție a Nopții Muzeelor.

Evenimentul european Noaptea Muzeelor, editia a-XIV-a, se va desfășura și la Muzeul Olteniei, tot sâmbătă, 18 mai 2018, în intervalul orar 19.00-02.00, când publicul vizitator se va bucura de accesul gratuit în toate cele trei locații expoziționale: Secția de Istorie-Arheologie, Secția de Ștințele Naturii și Secția de Etnografie- Casa Băniei.

În aceeași magică noapte, la Palatul Jean Mihail, șaptesprezece ghizi voluntari, selectați dintre elevii liceelor din Craiova și studenți de la Facultatea de Litere ai Universității din Craiova, își vor aștepta vizitatorii pentru a le prezenta colecțiile Muzeului de Artă. Acesta va fi deschis publicului sâmbătă, 18 mai 2019, între orele 18.00 – 01.30.

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată de Consiliul Europei, UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional. Evenimentul este poate cea mai mare sărbătoare a culturii. Mii de muzee şi instituţii culturale din Europa își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte.