Îndrăgita prezentatoare tv Gabriela Cristea a născut duminică (17 martie) cea de-a doua fetiță a familiei.

Ca și sora mai mare, care s-a născut prin cezariană, bebelușul a venit pe lume tot prin această procedură. Operația a avut loc la o clinică privată din București și a decurs fără probleme.

Recent, prezentatoarea emisiunii “Te iubesc de nu te vezi” transmisă pe postul tv Antena Stars, a recunoscut că îi este teamă de momentul nașterii, mai ales după cele întâmplate cu Andreea Bălan în urmă cu câteva săptămâni. 

Primind recomandare de la medic pentru a naște prin cezariană, Gabriela a stabilit să se interneze mai devreme cu două săptămâni, pentru a evita orice complicație.

“Sunt mulţi factori de după operaţie pe care trebuie să-i iei în calcul. Există riscul de ruptură de uter şi sunt extrem de monitorizată, de aceea o să nasc tot prin cezariană", spunea prezentatoarea tv la Antena 1.