Evaluarea chimismului apei în zone umede din sectorul românesc al Dunării

Cu ocazia Zilei Mondiale a Zonelor Umede, Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei, în parteneriat cu Departamentul de Biologie și Ingineria Mediului al Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, Liceul Tehnologic Costin D. Nenițescu și Liceul Charles Laugier, organizează la sediul secției, marți, 4 februarie, ora 11.00, conferința Evaluarea chimismului apei în zone umede din sectorul românesc al Dunării.

 Evaluarea chimismului

Acțiunea culturală este coordonată de către muzeograful dr. Olivia Cioboiu și se derulează în cadrul proiectului educațional „Muzeul – o școală altfel”.

Zonele umede (râuri, lacuri, bălti, mlaştini) sunt componente ale patrimoniului natural, cu mare valoare economică, estetică şi de agrement. La acestea se adaugă incontestabila valoare ecologică, ele asigurând sursele trofice şi habitatul multor specii de plante şi animale, nevertebrate şi vertebrate.

Distrugerea şi degradarea zonelor umede, ca urmare a  intervenţiei umane, fragmentarea şi pierderea lor au generat cele mai serioase ameninţări privind supravieţuirea florei şi faunei specifice acestor ecosisteme.

Conştientă că, în fapt, conservarea zonelor umede, cu întreaga lor biodiversitate poate fi asigurată numai printr-o acţiune internaţională constantă, organizaţia UNESCO a încheiat, la Ramsar, în Iran, la 2 februarie 1971, Convenţia asupra Zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, la care a aderat şi România, prin legea 5 din 25 ianuarie 1991.

Pentru a asigura conservarea biodiversităţii acestora sunt necesare cercetări ştiinţifice minuţioase privind inventarul florei şi faunei, identificarea factorilor distructivi, urmată de promovarea măsurilor de protejare şi conştientizarea publică privind valoarea resurselor naturale şi folosirea raţională a acestora.

Prin urmare, ele constituie veritabile resurse ştiinţifice şi economice, necesitând un regim special de ocrotire şi conservare, deziderat urmărit de instituţiile implicate în educaţia ecologică şi protecţia mediului.

Conferința EVALUAREA CHIMISMULUI APEI ÎN ZONE UMEDE DIN SECTORUL ROMÂNESC AL DUNĂRII, va fi susținută de către profesor univ. dr. Elena Gavrilescu, din cadrul Departamentului de Biologie și Ingineria Mediului a Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, și va conține o serie de videoproiecții.

Este o lecție de ecologie, vizând structurile și funcțiile ecosistemelor lacustre din sectorul românesc al Dunării, între Corabia și Sulina (compoziția fizico-chimică a apei și sedimentelor, regimul de oxigen, populațiile planctonice și bentonice, conservarea biodiversității), efectele produse de impactul antropic și al activităților industriale asupra calității apelor zonelor umede din Lunca Dunării, precum și implementarea Directivei Cadru a Uniunii Europene în domeniul protecției apelor.

La manifestare vor participa studenţii Departamentului de Biologie și Ingineria Mediului al Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova și elevii Liceului Tehnologic Costin D. Nenițescu - domeniul protecția mediului îndrumați de profesorii de protecția mediului, Iulia Cristea, Melania Streinu, Larisa Păun, Sabina Tudora, biologie – Amelia Gorun, și geografie – Claudia Grigorescu, precum și ai Liceului Charles Laugier, îndrumați de profesorii de specialitate dr. Mirela Enculescu, Diana Ciorbagiu, Jeni Obretin, Mihaela Todor, Olivia Nicolae, Florentina Nica și Miruna Minoiu.