Asociația Macedonenilor din România (AMR), care are o filială de bază la Craiova, de unde provine și deputatul asociației – Venera Maria Popescu, a participat, în data de 20 iulie 2019, la a doua ediţie a Festivalului interetnic de tradiţii şi obiceiuri populare intitulat NOI, TOŢI, SUNTEM ROMÂNIA!, desfăşurat în localitatea Mehadica, judeţul Caraş-Severin.

macedoneni festival AMR 2

Dimensiunea culturală a activităţilor desfăşurate de către Asociaţia Macedonenilor din România este dată de organizarea unor manifestări de anvergură, cu implicarea directă a membrilor comunităţii macedonene din România, dar şi în colaborare cu alte comunităţi etnice.

Festivalul interetnic s-a bucurat de un real succes şi la această a doua ediţie, în acest an, organizatorii folosind toate ingredientele artistice şi culturale pentru a putea spune, la final, că Noi, toți, suntem România! este deja o manifestare interculturală devenită tradiție.

Reprezentanţii Asociaţiei Macedonenilor din România, în acest an, pe scena festivalului, au fost Ansamblurile de muzică şi dansuri populare Sonţe şi Perlele Ohridului.

Pe lângă formaţiile artistice ale AMR, la festival au mai participat Ansamblul Belobreşca, al Uniunii Sârbilor din România, Ansamblul Karasevska Zora, al Uniunii Croaţilor din România, Ansamblul Cheva Zurale, al Partidei Romilor Pro-Europa, şi Ansamblul Doina Banatului.