Prima peşteră cartată din lume, Peştera Veterani, a fost locuită cu peste 4.000 de ani în urmă. Omul primitiv a folosit-o pentru adăpost, dacii pentru a se închina lui Zamolxis, turcii şi austriecii în scopuri militare, iar astăzi, peştera este folosită de puţinii turişti pentru suvenirurile rare, iar de alţii, pentru a căuta legendarele comori ale Mariei Tereza sau ale ţarului sârb Obrenovici.

pestera veterani

Interiorul peşterii rămâne însă şi astăzi un izvor de legende, istorii şi trăiri unice. Şi pentru a oferi un plus de credibilitate faptului că şi astăzi, Peştera Veterani este un izvor nesecat de istorii şi legende, pe zidurile acesteia stă scris cu litere roşii, cuvântul „Karol – 1992”. Când apele Dunării sunt scăzute, la intrarea în cazanele Mici, se poate vedea resturile unui autoturism. Este autoturismul lui Karol. În 1992 a săpat în peşteră pentru a descoperi comori, iar în 1994, când a revenit pentru acelaşi lucru, din cauze rămase încă necunoscute, autoturismul acestuia a plonjat în apele fluviului, Karol, un român stabilit de peste 20 de ani în Australia, pierzându-şi viaţa pe loc. Nu a mai apucat să scormonească pământul îngrăşat de sângele şi oasele înaintaşilor. A pierit fără să găsească aurul blestemat.

Locuită cu peste patru milenii în urmă

În ziua în care am „cercetat” alături de biologii români şi sârbi, Cazanele Mici şi Cazanele Mari, sau mai bine zis arealul „Lalelei de Cazane”, am poposit şi la celebra Peștera Veterani. Sincer să fiu, am „navigat” şi eu, aşa cum o fac zilnic milioane de oameni, pe internet, iar despre Pelterea Veterani, am avut neplăcuta surpriză de a descoperi faptul că; „pastreaza urmele locuirii omului de acum 400.000 de ani, iar din Antichitate până în Evul Mediu a fost utilizată ca observator strategic militar, de unde se putea controla navigația pe Dunăre sau se trăgea cu tunurile împotriva intrușilor care nu plăteau vama”. Nu am auzit până acum ca în antichitate să fi existat tunuri, dar dacă aşa stă scris pe miile de pagini de pe internet, asta este.

Noi însă vom încerca să povestim istoria şi datele acestei peşteri, exact aşa cum am văzut şi cum ne-au fost prezentate de Felix Baratky, şeful Departamentului Relaţii Comunităţi, Educaţie ecologică şi Turism, şi, totodată ghidul nostru, dar şi al tuturor turiştilor ce vizitează Peştera Veterani.

Am urcat încet cele câteva trepte săpate în pământ şi am fost repede înghiţiţi de întunericul din peşteră. Înainte de a intra în peşteră, privirile ne-au fost atrase de două lucruri destul de importante. În primul rând este vorba de prezenţa, chiar la gura peşterii, a unei lalele de Cazane, o floare ce anul trecut nu se afla aici. Semn că acestei flori îi merge chiar foarte bine în acest areal, iar pe viitor, muntele va fi îmbrăcat în galbenul pur al acestor minunate flori. În al doilea rând, chiar la intrare, în partea dreaptă, se vede urma căutătorilor de comori. O groapă destul de mare, în care se văd cioburi de vase de pământ ars, dar şi oseminte umane.

„Aici se află un fel de cimitir. Cei ce cădeau răpuşi în luptele pentru apărarea acestui important punct strategic, erau îngropaţi aici. Nu erau aruncaţi la baza muntelui şi nici aruncaţi în apele fluviului. Aici a săpat şi acel Karol, s-a semnat şi a murit în urma unui accident în Cazanele Mici, pe când, cel mai probabil, se îndrepta spre peşteră pentru alte căutări”, ne declară Felix Baratky.

Lângă altarul lui Zamolxis   

În centrul peşterii, ne-a atras atenţia un bloc de piatră, dreptunghiular, iar la baza acestuia urmele căutătorilor de comori. Săpături adânci ce au scos la iveală o mulţime de oase provenind de la păsări. „Omul primitiv folosea peştera şi pe post de sanctuar, aici efectuând ritualuri. Se aduceau ofrande zeilor. Chiar şi dacii veneau aici şi îl venerau pe Zamolxis. Păsările erau sacrificate pe acest altar. Interesant este faptul că, dimineaţa, timp de aproape o jumătate de oră, razele soarelui pătrund prin deschizătura aflată la o înalţime de circa 15 metri şi cad perpendicular pe acest altar. Acesta pare a fi momentul când se sacrificau păsări pentru venerarea zielor”, ne mai spune Felix.

În urmă cu 2.000 de ani, după cum mai susţine ghidul nostru, romanii au construit o mică cetate în faţa peşterii, cetate ce a dăinuit mai bine de 1.000 de ani.

„Romanii aveau o altă credinţă. Ei nu locuiau în peşteri. De aceea au construit cetatea în faţa peşterii”, ne mai declară Felix. În anul 1.400, imperiul austriac ridică aici o fortăreaţă. În 1692, fortăreaţa este condusă de generalul austriac de origine italiană, Friederico Veterani.

„La sfârşitul secolului XVII-lea, Imperiul Austriac ridică peste ruinele fortăreţei romane ziduri groase de 2 m şi înalte de 4 m, construind un avanpost militar fortificat. Fortăreaţa austriacă este construită pe trei nivele, un nivel în faţa peşterii la 70 m compus din zidurim laterale groase de 1 m şi înalte de 2,5 m unde erau amenajate o forjă, grajduri pentru cai şi o mică cazarmă; al doilea nivel era reprezentat de intrarea în grotă, foarte bine consolidat cu pereţi groşi din piatră; al treilea nivel al fortăreţei era în interiorul grotei, unde au fost construite mici amenajări, o cămăruţă, un jgheab de piatră, o fântână şi un punct de observare şi apărare. Grota putea adăposti maxim 250 de soldaţi şi era folosită ca refugiu în urma atacurilor turceşti din acea perioadă.  Fântâna din centrul grotei a fost construită de prizonierii turci”, ne mai spune Felix Baratky. Acesta mai susţine că, de-a lungul timpului, peştera a fost şi adăpostul  haiducilor, în timpul celor două războaie mondiale grota era folosită  ca adăpost pentru muniţie şi hrană. 

Despre Peștera Veterani 

Cele dintâi cercetări ştiintifice în Peştera Veterani au fost efectuate de M. Munk în 1872 şi de O. Herman în 1879. Mult timp înainte de anul 1972, când apele Dunării s-au ridicat în urma construirii barajului de la Porţile de Fier I, la intrarea în peşteră era amplasat un indicator pe care scria: „Peştera a fost folosită ca adăpost de luptă în încăierările dintre armatele turceşti şi austriece, putând adăposti 700 de ostaşi. Ea a fost fortificată de Veterani, de la care îşi ia şi numele, aghiotantul lt. col. Ianovici, comandantul oştirilor austriece din Caransebeş. Gura peşterii se putea închide cu o stâncă. Lupte crâncene între trupele turceşti şi austriece au avut loc în anul 1692 şi apoi în 1788”. Se presupune că această peşteră s-a dovedit cu ajutorul unor documente istorice că a fost cetatea cunoscută sub numele de Peth. În Peştera Veterani s-au identificat resturi fosile de Ursus spelaeus şi hiena de peşteră, un fragment de ceramică veche şi fosile ale unor specii endemice.