Canotajul românesc se întoarce de la Campionatele Mondiale de juniori cu două medalii: un aur obţinut în proba de dublu rame masculin – prin Florin-Arteni Fîntînariu şi Alexandru Gherasim - şi un bronz, cucerit de fetele de la patru vâsle.

canotaj masculin dublu rame 1

Competiţia a fost găzduită de canalul olimpic de la Tokio, acolo unde se vor desfăşura întrecerile supreme de anul viitor.

Canotajul românesc dovedeşte încă o dată că are soluţii. Generaţia actuală de juniori a avut primul examen major în luna mai a acestui an, la Campionatele Europene de la Essen (Germania). Deşi destule echipaje au fost prezente în finale, niciunul nu a reuşit să obţină vreo medalie, caz rarisim pentru un sport cu o tradiţie frumoasă şi prolifică a performanţei.

Federaţia condusă de cvintupla campioană olimpică Elisabeta Lipă şi colectivele tehnice s-au repliat imediat. Au fost restructurate echipele, iar la Mondialul de juniori de la Tokio au fost înscrise alte formule. Astfel, din doi băieţi care nici măcar nu au prins Finala A la Europene s-a construit un echipaj exploziv. La Essen, Florin-Arteni Fîntînariu a fost încercat la simplu, dar puştiul născut la Suceava a încheiat competiţia abia al 11-lea (locul 5 în finala B). Alexandru Gherasim a făcut parte din echipajul de 4 rame, clasat pe aceeaşi poziţie. Cei doi au fost puşi acum în aceeaşi barcă de dublu rame, iar evoluţia lor a fost fantastică. Cei doi au câştigat seriile, semifinala şi finala de o manieră categorică, fără speranţe pentru adversari. Timpul lor din finală, 6:56,79 a fost superior cu trei secunde italienilor Bonazzo şi Bonamoneta, clasaţi pe locul 2. Bronzul a revenit germanilor Virnekaes şi Tewes (7:00,23). Dacă Alexandru Gherasim se află la prima performanţă din carieră, Florin Arteni-Fîntînariu mai are în palmares un argint obţinut în 2018 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires. Ambii au 19 ani şi sunt născut în Suceava.

A doua medalie a fost cucerită de fetele de la 4 vâsle. Patricia Cireş, Maria Andrada Moroşanu, Gabriela Paraschiv şi Cosmina-Maria Podaru au încheiat cursa în 6:58,76, după Noua Zeelandă (6:54,32) şi Germania (6:56,71).

România a mai avut două echipaje calificate în finalele mari: 4 rame masculin (Simeon Ciprian Hison, Claudiu Neamţu, Gheorghe Morar, Iulian Toader Merilă) şi cel de 4 rame feminin (Cristina Druga, Laura Pal, Alexandra Ungureanu, Damaris Lebada). Ambele s-au clasat pe locul 4.

În clasamentul general pe medalii, România a ocupat locul 4, după Germania (2-1-4), China (1-2-1) şi Italia (1-2-1).

Sursa Mediafax