Cu toate că mai mulți candidați de pe lista PSD, cum ar fi Maria Grapini sau Dan Nica, au fost prezenți pe scenă, aceștia nu au avut ocazia să ia cuvântul, iar mitingul s-a transformat într-o contramanifestație la acțiunea liberalilor de săptămâna trecută.

RS37 IMG 2124 dragnea si candidatii eso
Mitingul, anunțat acum șase zile de către Claudiu Manda, a adus astăzi pe strada A. I. Cuza din Craiova cam o treime din numărul de 40.000 de participanți, cât era estimarea organizatorilor. Deși s-a vrut o prezentare a listei pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, atracția majoră a fost liderul social-democraților, Liviu Dragnea, care a venit însoțit de iubita sa, Irina Tănase, și de nelipsiții bodyguarzi.

Avându-i alături pe Claudiu Manda, Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu, Mihail Genoiu, Ion Prioteasa sau Gigi Nedelescu, președintele PSD a ieșit din clădirea Primăriei și și-a făcut cale prin mulțime, spre scena amplasată în dreptul Teatrului “Marin Sorescu”. Grupul a avansat cu greu printre participanții veniți din tot județul, doritori de selfie-uri cu reprezentanții partidului, având nevoie de aproape o jumătate de oră ca să ajungă la destinație.

Manda: „Ce e permis în Europa, să fie permis și în România”

RS35 IMG 1831 claudiu manda eso

Claudiu Manda, numărul 3 pe lista pentru europarlamentare, și-a prezentat mai întâi colegii alături de care a intrat în cursa pentru Bruxelles, ulterior lansându-se într-o retorică menită să demonteze acuzele opoziției la adresa PSD-ului. “Să le spunem «Ajunge!» celor care denigrează ţara, care îi defăimează pe români. Putem noi să acceptăm aşa ceva? Ne reprezintă pe noi Macovei şi Marian Jean Marinescu? Putem să le spunem: rămâneţi acasă, pentru că nu aţi făcut nimic pentru noi şi pentru Europa!”. Înainte de a preda microfonul Rovanei Plumb, Manda a ținut să exclame: “Mamă, da’ câți suntem… Mulți!”

Plumb: “Nu voi vota niciodată împotriva țării mele”

Ministrul fondurilor europene și locul întâi pe liste, Rovana Plumb, și Chris Terhes, locul patru, au avut discursuri similare, cu accente patriotice, pe marginea tratării României ca un membru de rang doi al UE și necesității de a schimba acest lucru. “PSD trimite la Bruxelles o echipă de adevăraţi patrioţi, care nu îşi vor vorbi de rău ţara lor şi care vor munci zi de zi pentru a aduce în ţară bani europeni, fondurile europene pe care le merităm pentru dezvoltarea ţării noastre. Să ne aducem aminte, deja PSD, după 2 ani de guvernare, a adus în România miliarde de euro faţă de 0 cât a adus guvernul lui Iohannis”, a declarat ministrul Plumb.

Olguța suspectează PNL că face sluj la Bruxelles

RS36 IMG 2078 olguta vasilescu eso

Fostul primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și-a lăudat realizările ca ministru al muncii și justiției sociale: “Profesorii îşi recuperează toate restanţele pe care le au din perioada lui Boc. Am crescut minimul pe economie de la 1.250 de lei la 2.080 de lei, la 2.350 de lei pentru cei cu studii superioare, la 3.000 de lei pentru cei care lucrează în construcţii şi aceste creşteri vor continua. Salariul mediu net a crescut cu 35% faţă de perioada Cioloş.”

Nu i-a uitat nici pe liberali, acuzându-i că sunt slugi la străini: “Avem nevoie să trimitem în Europa patrioţi români, care să se bată pentru noi acolo, care să nu lingă clanţa la mai marii Europei, aşa cum, din păcate, au făcut în ultimii ani toţi cei trimişi de PNL şi de PMP”

Iohannis, ținta de serviciu

După o introducere făcută de către secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, pe scenă a urcat președintele partidului, Liviu Dragnea, care și-a reluat războiul cu Klaus Iohannis și statul-paralel: “Ce au oamenii ăștia cu noi, ce are Iohannis cu mine, cu PSD, ce are sistemul lui cu noi? Oameni buni, am început să arătăm toate abuzurile care au fost comise în această țară și le este frică că se apropie socoteala”.

Dragnea a repetat tema românului exploatat corporații și desconsiderat de UE: “La noi în țară marfa noastră nu e mai bună, marfa noastră nu e mai gustoasă, ce facem, o aruncăm pe șanț? Și dacă vorbim despre asta vin niște maimuțoi, niște măscărici să ne spună că nu suntem europeni?”.

“Acesta este poporul român, și nu ne pot îngenunchea niciodată”, a încheiat liderul PSD.