Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Buică, a declarat, miercuri, că AEP va finaliza controlul privind finanațarea PSD până în luna noiembrie. 

trezorier

Până acum la departamentul de control al instituției nu ar exista documente din care să fie constatate "probleme". Urmărirea penală în cazul trezorierului PSD a fost extinsă.

"La momentul acesta, la nivelul departamentului nu există niciun document din care să reiasă că s-ar fi efectuat un control și ar fi constatate probleme. Până nu va exista un document prin care departamentul de control să propună președintelui AEP măsuri și să dispună anumite sesizări cu privire la încălcarea dispozițiilor legale, nu pot să dispun nicio măsură și nu pot să constat că au fost încălcări cu privire la aceste dispoziții. Parchetul și organele competente pot desfășura în paralel controale. Noi am pus la dispoziție documente pe care le-am deținut cu privire la demararea, suspendarea exercitarea acelui control. Vom finaliza controlul așa cum s-a planificat și de către Curtea de Conturi, în luna august-noiembrie al acestui an", a afirmat Constantin Buică, miercuri, într-o conferință de presă. El a precizat că acest control privind finanțarea PSD va fi reluat în 26 august alături de Curtea de Conturi.

"Nu există temei de suspendare a controlului"

"La momentul preluării ca președinte AEP exista un dosar la Parchetul General și ulterior la DNA. Ca președinte am luat act de documentele prezentate la momentul decembrie 2018 - ianuarie 2019. Am constatat că președintele AEP a suspendat, că nu există un temei de suspendare a acestui control, ci de prelungire a controlului până la continuarea acestuia cu Curtea de Conturi. Controlul se efectuează simultan de AEP și Curtea de Contrui în ce privește subvențiile de la bugetul de stat. Am analizat documentele din acel dosar comunicate de AEP, din punctul meiu de vedere și al specialiștilor, soluția a fost legală ca președintele AEP să dispună prelungirea controlului și continuarea cu Curtea de Conturi. În ianuarie a fost o plângere a PSD că controlul s-ar desfășura în mod nelegal și ar trebui desfășurat cu Curtea de Conturi. Ulterior a venit răspunsul Curții pe baza căruia președintele AEP și la propunerea departamentului de control al finanțării partidelor la momentul respectiv dl director Costreie au notificat PSD și au dispus prin președinte suspendarea controlului și reluarea acestuia împreună cu Curtea de Conturi în 26 august. Toate demersurile au venit la propunerea departamentului de control pentru suspendarea acestor controale", a explicat Buică.

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Daniel Barbu, a declarat, miercuri, la ieșirea de la DNA, că nu era în atribuțiile sale să demareze controale în instituție, precizând însă că fiecare partid cheltuiește banii cum consideră oportun.

Un Mercedes și o casă cu miros de delapidare

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au extins, luni, urmărirea penală față de Mircea Drăghici, trezorier PSD, cu privire la o altă infracțiune de delapidare. Procurorii DNA îl acuză pe Drăghici că ar fi scos din patrimoniul partidului un autoturism de lux marca Mercedes Benz, în valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

"Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018”, precizează procurorii DNA, într-un comunicat de presă.

Trezorierul PSD a fost pus sub urmărire penală în 2 aprilie de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil. Acesta este acuzat că și-ar fi însușit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.

Mircea Drăghici a precizat, în replică, că nu înțelege unde este infracțiunea de delapidare de care îl acuză DNA în ceea ce privește achiziția autoturismului Mercedes, spunând că mașina a fost plătită de PSD din fonduri private, nu din subvenție. Trezorierul PSD a adăugat că imobilul din Pipera nu a fost niciodată în proprietatea sa.