Ministrul de Interne Carmen Dan și-a depus demisia, a anunțat înainte de ședința CEX și spune că pleacă cu fruntea sus din minister.

carmen dan

"Înțeleg că nu intră în discuție niciun criteriu de neperformanță. E o decizie politică, iar eu respect deciziile. Am avut o discuție și referitoare la presiunea străzii. Nu ne-am deranjat până acum, acum deranjează. Mă aștept să ia act de demisia mea. Demisia e un gest unilateral. Nu sunt emoționată decât în măsura în care am investit în acest minister și sper să rămână în topul încrederii ministerul de interne. Plec cu fruntea din MAI. Nu am să cer nimic de vreme ce mi-am depus mandatul. Deci nu va fi nevoie să fie un vot", a declarat Carmen Dan, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național PSD.

Ministrul demisionar de la Interne i-a urat succes înlocuitorului său. "Nu știu dacă s-a decis într-un mod cert, însă i-aș ura succes colegului meu, senatorul Moga. Nu am ce să îmi reproșez. Partidul, conducerea partidului este cea care analizează. Pe mine m-a interesat dacă această analiză are la bază criterii de performanță. Mi-a spus că nu", a completat Carmen Dan.

Nicolae Moga este senator de Constanța în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat și funcția de vicepreședinte al Senatului în Biroul Permanent.

Sursa Mediafax