Carmen Mihălcescu, noul președinte interimar al Camerei Deputaților

Biroul Permanent Național al Camerei Deputaților a stabilit, marți, ca noul președinte interimar al Camerei Deputaților pentru gestionarea problemelor curente până la alegerea unui președinte definitiv să fie Carmen Mihălcescu (foto), a anunțat Lia Olguța Vasilescu, secretar al BPN.

carmen mihalcescu

"În ședința de astăzi a BPN al Camerei Deputaților a fost stabilit noul președinte interimar al Camerei Deputaților pentru gestionarea problemelor curente până la alegerea unui președinte definitiv potrivit regulamentului în persoana doamnei Carmen Mihălcescu", a declarat Lia Olguța Vasilescu, secretar al Biroul Permanent Național al Camerei Deputaților.

Lia Olguța Vasilescu a mai anunțat că au fost trimise la Comisia Juridică mai multe solicitări. "S-a decis trimiterea la Comisia Juridică a următoarelor solicitări din partea grupurilor PNL și USR: constatarea încetării de drept a mandatului de deputat al domnului Liviu Dragnea, încetarea de drept a mandatului de președinte al Camerei Deputaților, Comisia Juridică urmează să întocmească un proiect de hotărâre de vacantare a locului de deputat și de vacantare a funcției de președinte al Camerei Deputaților, să retrimită biroului permanent care va fi convocat de îndată pentru a convoca plenul Camerei Deputaților", a mai spus aceasta.

Conform unor surse politice, după decizia ÎCCJ de condamnare a lui Liviu Dragnea, Camera Deputaților va vacanta locul acestuia de deputat, iar înlocuitorul său pentru restul mandatului până în 2020 va fi consilierul județean din Teleorman Petre Cioabă. Acesta are 72 de ani și este pensionar, el fiind președintele organziației de pensionari a PSD Teleorman. În prezent, acesta este și consilier județean din partea social-democraților.

Sursa Mediafax