Premierul britanic Theresa May a declarat că ţara sa nu va părăsi UE pe 29 martie a.c., cum era planificat iniţial, dar a menţionat că Brexitul nu va fi amânat peste data de 30 iunie a.c.

Până acum, după cum se ştie, şi Theresa May şi Camera Comunelor au respins ideea unui Brexit fără acord, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, fiind informat, în scris, de premierul britanic.

De altfel, acesta din urmă, a şi anunţat că o scurtă amânare este posibilă, cu condiţia ca deputaţii să voteze acordul de divorţ negociat cu Theresa May. Dacă cererea premierului britanic va fi acceptată în unanimitate de liderii celor 27 de state membre ale UE,  reuniţi astăzi şi mâine la Bruxelles şi validată de cele două camere ale Parlamentului britanic înaintea de 29 martie, lucrurile sunt în regulă. Franţa însă a avertizat că se opune acestei amânări dacă nu este justificată printr-o strategie credibilă. Chiar obţinând o amânare până la 30 iunie, Theresa May a dat de înţeles că Regatul Unit nu va participa la alegerile europene din luna mai.