ALDE  consideră că gradul de dezvoltare și modernizare al unei națiuni este dat și de nivelul decalajelor dintre sat și oraș.

anisoara stanculescu 2

”În țară noastră, inclusiv în județul Dolj, aceste decalaje au rămas mari în ultimii zece ani mai cu seamă din perspectiva accesului la un loc de muncă,  la venituri decente dar și din perspectiva șanselor de parcurgere de către copii/tineri a unui parcurs educațional mai lung (studii medii/studii superioare)”- apreciază Anișoara Stănculescu, vicepreședinte ALDE Dolj


Faptul că România este pe primul loc în UE la riscul de sărăcie în mediul rural  dar și faptul că aproape un sfert dintre tinerii de la țară nu sunt nici angajați, nici la studii explică golirea satelor noastre și criza unei perspective benefice pentru mediul rural.
Credem că o astfel de temă ar trebui să fie pe agenda dezbaterilor care vor avea loc în campania pentru alegerile europene. Un viitor bun pentru România înseamnă și reducerea acestor decalaje generatoare de subdezvoltare și depopulare.


Reprezentanții ALDE în viitorul legislativ vor face o prioritate din promovarea acelor măsuri care să facă posibile politici la nivel european și național menite să acorde șanse reale la progres comunităților rurale și tinerilor care locuiesc în acestea.
BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ