Antonie Solomon va candida la alegerile locale de anul viitor, anunțând, miercuri seară, că s-a înscris în Pro România pentru că își dorește să revină la Primăria Craiova.

solomon pro romania

Anunțul că Solomon va candida la alegerile locale din anul 2020 a fost făcut, miercuri seară, în cadrul unei întâlniri cu câteva sute de membri şi simpatizanţi ai partidului Pro România care a avut loc la Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

Am arătat că devenim o filială puternică, cu oameni de caracter, care au această doctrină în sânge, social-democraţia, centru-centru-stânga şi care nu au părăsit PSD pentru că le place să se plimbe: au vrut să reconstruiască stânga adevărată, ca să nu mai facă parte din stânga compromisă. Asta spun din ce am înţeles eu din ce s-a discutat în sală. Eu am zis că nu mai cred în doctrine, nici în partea stângă, nici în partea dreaptă, fiindcă am văzut cum stau lucrurile: m-am dus în stânga, i-am găsit pe liberali, m-am dus la liberali şi i-am găsit pe comunişti, pe cei de stânga. Aşa că e un amestec, de nu mai ştii cine e de dreapta şi cine e de stânga în ţara asta. Dar din dorinţa de a reveni la primărie, trebuie să am pe cineva în spate", a declarat Solomon.