Consilierul municipal PNL, Marinel Florescu, a spus, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu i se pare normal ca autobuzele să „survoleze” centrul Craiovei. 

Consilier Marinel Florescu

Marinel Florescu este și fost director al RAT Craiova și, intenționând să explice importanța decongestionării traficului rutier în centrul orașului, a punctat că nu este normal ca centrul Craiovei să fie „survolat” de autobuze.

Voi aminti câteva idei pentru transportul public în Craiova(...). În primul rând, ar trebui cât mai repede suplimentat numărul de autobuze, dacă m-ar întreba cineva, cred că ar fi cel mai bine să fie electrice sau măcar hibrid. Transportul electric ar trebui să fie, în viitor, în Craiova. Decongestionarea traficului ar trebui să fie un alt obiectiv. Aproape toate liniile de autobuze din Craiova trec prin centru sau pleacă din centru. Nu cred că este normal să fie survolat centrul Craiovei, de mii de ori, de autobuze. Este important să legăm și periferiile de oraș, din punct de vedere al mijloacelor de transport. Toate acestea trebuie avute în vedere”, a menționat Florescu.

De asemenea, acesta a tras un semnal de alarmă și în ceea ce privește modul în care se prezintă clădirile din incinta RAT Craiova, fiind convins de faptul că „lucrurile trebuie să se schimbe”. Florescu spune că totul este vechi și că mediul de lucru ar trebui să fie altfel.