LIVE FC Universitatea - Chișineu Criș, ora 15.00

O coincidență bizară arată că o companie străină este un bun angajator pentru soții sau soțiile liderilor politici. 

 

Olguta Dana Totolici sotie Dan Barna OMV

Olguţa Dana Totolici, soţia preşedintelui USR Dan Barna, este Head of Reward & Respect Labour Litigation Department în cadrul companiei OMV Petrom, arată declaraţia de avere publicată de Dan Barna şi profilul de LinkedIn al Olguţei Totolici, potrivit unui articol publicat de Ziarul Financiar. Tot la OMV lucrează, cu un salariu de 8.000 de euro, Cristinel Dăncilă, soțul premierului Viorică Dăncilă. Și soția fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost plătită de OMV Viena pentru... servicii medicale cu 7.000 euro pe lună!

Ziarul Financiar dezvăluie că în cadrul OMV Petrom, cea mai valoroasă companie din România, lucrează şi soţul primului ministru al României Viorica Dăncilă, care potrivit declaraţiei de avere a primului ministru a câştigat în 2016 în cadrul OMV Petrom suma de 436.162 de lei (91.000 de euro), adică aproximativ 38.000 de lei (8.000 de euro) pe lună. De asemenea, şi Viorica Dăncilă a lucrat la Petrom timp de 21 de ani, între 1988 şi 2009.

Potrivit declaraţiei de avere a lui Dan Barna, Olguţa Dana Totolici câştigă anual 354.082 de lei (74.300 de euro), ceea ce se traduce într-un venit lunar de aproximativ 29.500 de lei (6.000 de euro).  

Cristinel Dăncilă este din 2009 managerul sucursalei OMV Petrom din judeţul Argeş şi, în această calitate, supervizează operaţiunile de extracţie a produselor petroliere pe teritoriile județelor Argeş, Dolj, Olt, Gorj şi Teleorman. Potrivit ultimei declaraţii de avere a premierului Dăncilă, depusă pe 11 iunie pe site-ul Guvernului, soţul ei a avut în ultimul an fiscal un venit de 325.949 de lei.