LIVE FC Universitatea - Flacăra Horezu, ora 18.00

Mario Enache, 15 ani, vrea să promoveze cu FC Universitatea Craiova în Liga 1, iar într-o zi dorește să debuteze și la echipa națională.

RS607 078 FCU Bascov eso

Mezinul lotului Științei a jucat pentru prima dată ca titular într-un meci oficial pentru FC Universitatea Craiova, în partida cu Bascov, iar Ediție.ro a discutat cu Mario Enache despre planurile sale în tricoul alb-albaștrilor, dar și despre ce a însemnat pentru el meciul de la Severin, cel pe care alb-albaștrii l-au câștigat, vineri, cu scorul de 3-0.

Mario, cum a fost primul tău meci ca titular în tricoul lui FC Universitatea Craiova?

M-am simțit extraordinar în meciul cu Bascov! A fost ceva fantastic pentru mine. Le mulțumesc din suflet domnilor antrenori că mi-au dat această șansă și imensă posibilitate ca, la doar 15 ani, să joc titular la FC Universitatea Craiova. În luna octombrie fac 16 ani. Le mulțumesc din suflet și tuturor colegilor mei pentru susținere, dar, nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc lui Mădălin Ciucă și Ovidiu Dănănae pentru toate sfaturile pe care mi le-au dat.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa să întâlnesc în vestiar doi jucători cu mare experiență, așa ca ei, dar și doi oameni care ne-au învățat cu adevărat pe noi, cei mai tineri, ce înseamnă spiritul Universității Craiova. Avem noroc să îl avem lângă noi și pe domnul Robert Săceanu. Și el a jucat la Universitatea Craiova și contează foarte mult și sfaturile pe care le primim de la el.

Apropo de spiritul Universității Craiova. Din tribune, spectatorii îți strigau de Cristi Neamțu, ce ne poți spune?

Dacă joci la Universitatea Craiova și dacă mai ești și portar, atunci nu ai cum să nu știi cine este și ce înseamnă Cristi Neamțu pentru Universitatea Craiova. Le mulțumesc din suflet fanilor pentru că m-au asemănat cu Cristi Neamțu, dar eu am mult de muncă ca să ajung la nivelul la care el ajunsese atunci când a debutat pentru Universitatea Craiova... Îl voi purta însă pe Cristi în inima mea la toate meciurile.

Poza lui de la tabelă, de pe fostul stadion Oblemenco, o voi avea în mintea mea toată viața. Când eram destul de mic, tatăl meu mă ducea la meciurile Universității, iar eu stateam cu ochii doar pe acea poză de la tabelă. Nu știu, dar mă uitam mereu în acel loc și îmi spuneam că într-o zi și eu voi apăra la FC Universitatea Craiova.

"Am aflat înaintea meciului că voi apăra titular"

Ai știut de la începutul săptămânii că vei fi titular cu Bascov?

Nu! Vă spun foarte sincer că nu am știut. Am aflat abia înaintea partidei cu Bascov că voi juca titular. Nu știu dacă a fost o strategie din partea domnilor antrenori ca să nu îmi spună. Poate că dânșii au considerat că este bine să nu mă anunțe de la începutul săptămânii, ca să nu mă pregătesc sub o presiune în plus. Până la urmă, sunt doar un copil de 15 ani. Însă îți mai spun încă o dată că nu sunt sigur dacă a fost așa.

Dar, după ce am fost anunțat că joc titular, toți colegii m-au încurajat, iar Dănănae și Mădălin Ciucă m-au susținut cu foarte multe sfaturi și m-au ajutat și când se aflau pe teren. Nu pot să spun că nu am avut emoții, aș minți, dar cu ei pe teren m-am simțit foarte bine și ușor, ușor, încep să prind încredere și mai mare în forțele mele.

Domnul Vali David mă pregătește foarte bine și este un bun pedagog. Am observat acest lucru încă din cantonamentul din Antalya. Atunci, ca să fiu foarte sincer, mă așteptam să intru și eu câteva minute într-un meci amical. Dar poate că totuși nu sosise momentul. Nea Vali David a știut cum să mă antreneze și pe mai departe și uitați că am venit și vremea ca eu să intru. Am tot viitorul înainte și am încă multe de învățat de la colegii mei mai experimentați, Mogoșanu și Chindriș. Toți trei, dar împreună și cu antrenorul nostru de portari, formăm o adevărată familie.

Cum ai ajuns la FC Universitatea Craiova?

Îți spun sincer că nu am dormit vreo trei zile înainte, dar și după perfectarea acestui transfer. Îmi era frică să nu fie doar un vis, însă totul era adevărat. Eu, copilul Mario Enache, urma să ajung la FC Universitatea Craiova. Vreau să îi transmit public multe mulțumiri domnului Cătălin Rizan. Dânsul m-a pregătit înainte să ajung pe mâna lui nea Vali David. Eu eram la Dinamik Craiova, nu aveam antrenori cu portarii acolo, dar domnul Rizan m-a pregătit în particular. Dacă este să îi mulțumesc cuiva, atunci doresc să îi mulțumesc public domnului Rizan.

Acolo, la meciurile de Elită, a venit ulterior să mă urmărească și nea Vali David, după ce li se spusese dânșilor de mine. Apoi, nu în ultimul rând, vreau să îi mulțumesc și patronului echipei, Adrian Mititelu. Mă bucur că dânsul a avut încredere în calitățile mele și a acceptat să mă aducă la FC Universitatea Craiova. Știu bine că dânsul a avut mereu încredere în fotbaliștii tineri din Craiova. În urmă cu aproape 10 ani, făcuse o echipă bună în Bănie.

"Vreau să promovez cu Universitatea în Liga 1 și vreau să ajung la națională"

Ce planuri ai la FC Universitatea Craiova?

În primul rând vreau să fiu pur și simplu Mario Enache. Doar atât. Vreau să îmi fac un nume în fotbal prin muncă și vreau ca, într-o zi, să promovez cu FC Universitatea în Liga 1. Apoi vreau să ajung și la echipa națională. Eu cred că fiecare fotbalist își propune ca, într-o zi, să joace pentru naționala țării sale. Pentru acest lucru însă, trebuie să fiu modest, să mă antrenez zilnic, cu mintea doar la fotbal.

Nu vreau să considerați că nu știu că voi avea mult de muncit. Nu pot să fac sărbătoare după un singur meci în care am jucat ca titular. Voi asculta cu mare atenție sfaturile pe care antrenorii mei mi le vor da pentru că totul depinde doar de cum și cât voi munci la antrenamente.

Îi place de vreun fotbalist din fotbalul românesc?

Îmi place de Ianis Hagi. Dar îți spun sincer că îmi place munca care se face la Viitorul. Domnul Hagi a crescut și crește în continuare cu mare succes fotbaliști tineri și știe să scoată în evidență cam tot ce au ei mai bun.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Vineri, 20 Septembrie 2019
Universitatea Craiova vs ACS Flacăra Horezu
18:00 | Stadionul Municipal Dr. Tr. Severin
Sâmbătă, 28 Septembrie 2019
CS Hunedoara vs Universitatea Craiova
17:00 | Hunedoara
Sâmbătă, 5 Octombrie 2019
Universitatea Craiova vs CS Gloria Lunca-Teuz Cermei
15:00 | Stadionul Municipal Dr. Tr. Severin
Sâmbătă, 12 Octombrie 2019
LPS Cetate Deva vs Universitatea Craiova
15:00 | Deva
Sâmbătă, 19 Octombrie 2019
Universitatea Craiova vs CS Crișul Chișineu Criș
15:00 | Stadionul Municipal Dr. Tr. Severin

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 4 12
2. ACS Flacăra Horezu 4 10
3. CSC Ghiroda și Giarmata 4 9
4. Fortuna Becicherecu Mic 4 8
5. CS Viitorul Dăești 4 7
6. CS Hunedoara 4 6
7. ACSO Filiaşi 4 6
8. CS Crișul Chișineu Criș 4 5
9. ACS Progresul Pecica 4 5
10. CS Național Sebiș 4 4