Cornel Suciu este unul dintre actualii jucători ai Științei formați la centrul de copii și juniori ai Universității Craiova.

Capture SUCIU

În această iarnă conducerea alb-albaștrilor a decis transferul lui Cornel Suciu în Bănie, după ce Eric Lincar l-a pus pe liber deoarece a considerat că jucătorul craiovean este mai mult cu gândul la FC Universitatea Craiova decât la Turris Măgurele.

Crescut la grupele de copii și juniori ale Universității Craiova, acolo unde a fost căpitanul generației din care mai făcea parte și Sabin Lupu, Cornel Suciu nu și-a renegat niciodată trecutul fotbalistic și a visat că într-o zi se va întoarece la Știința. Iar acest lucru s-a întâmplat în această iarnă. Conștient că nu are asigurat postul de titular, Suciu a strâns din dinți și s-a pregătit foarte bine în cantonamentul din Antalya.

Astfel că, oportunițățile de titular nu aveau cum să întârzie, iar după ce Mădălin Ciucă sau Marius Avram tot aveau probleme medicale în acest retur, Suciu a intrat în primul 11 și s-a achitat cu brio de sarcini, după ce a făcut pereche în centrul defensivei cu Ovidiu Dănănae. Mai mult, fotbalistul oltenilor a jucat în unele partide chiar și la "închidere", acolo unde ori de câte ori a fost folosit a evoluat la fel de bine.

Ediție.ro a aflat că oficialii Științei sunt mulțumiți de Cornel Suciu și vor să se bazeze din campionatul următor în continuare pe serviciile acestuia, mai ales că în Bănie o să revină și colegul său de la juniorii Universității Craiova, Sabin Lupu. Nu în ultimul rând suporterii lui FCU sunt convinși și ei că Suciu merită să îmbrace tricoul lui FC Universitatea Craiova deoarece este un fotbalist care are în sânge spiritul Universității.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a III-a

Loc Echipă J Pct
1. AFC Turris-Oltul 30 74
2. Universitatea Craiova 30 62
3. ACS Flacăra Horezu 30 57
4. CSM Alexandria 30 50
5. ACSO Filiaşi 30 49
6. AS FC Pucioasa 30 45
7. ACS Municipal Braşov 30 43
8. CSU 2 30 43
9. ACS Unirea Bascov 30 41
10. AFC Astra 2 30 40