FC Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică, 4-0, împotriva ocupantei locului doi în clasamentul Seriei III, Horezu.

meci horezu

Elevii lui Adrian Filip se pare că s-au trezit efectiv la viață după ce au scăpat de presiunea îndeplinirii obiectivului promovării în Liga 2.

Aflați după două înfrângeri consecutive, dar și după înfrângerea din turul campionatului de la Horezu, scor 2-0, alb-albaștrii nu aveau decât varianta victoriei în fața ocupantei locului doi din Seria III. Astfel că, Adrian Filip a decis să trimită pe teren o formulă de joc cu fotbaliști care nu prea au prins echipa de bază la Știința, dându-le și acestora șanse de joc în acest retur de campionat, iar prestația craiovenilor a fost una peste așteptări.

Claudiu Codoban a demonstrat în sfârșit că este unul dintre jucătorii pe care Știința se poate baza, după ce a contribuit aproape decisiv la mai toate fazele de atac ale colegilor săi, dar și la o parte dintre golurile marcate de Știința. La rândul său, tânărul Zimța a arătat că poate să devină din campionatul viitor un jucător în care staff-ul lui FCU poate să își pună mari speranțe. Golurile elevilor lui Adrian Filip au fost reușite de Zimța, Raicea, Bălan, dar Horezu și-a înscris și un autogol prin Munteanu. 

Din acest meci mai merită consemnat debutul din minutul 72 al portarului Științei, Mario Enache, 16 ani, cel care s-a și evidențiat după ce a avut o paradă de zile mari la o fază de unu la unu cu un adversar. Însă este extrem de clar că până la finalul campionatului absolut toți jucătorii din lotul Științei trebuie să lupte și să demonstreze că de la vară merită să rămână la FC Universitatea Craiova. Cine nu poate, atunci este liber să plece, deoarece patronul Adrian Mititelu chiar a făcut eforturi financiare foarte mari pentru nivelul Ligii III, iar rezultatele au fost dezamăgitoare.

Loc Echipă J C E P Ma Pr G Pct
1. AFC Turris-Oltul 30 23 5 2 87 16 +71 74
2. Universitatea Craiova 30 19 5 6 70 25 +45 62
3. ACS Flacăra Horezu 30 16 9 5 43 22 +21 57
4. CSM Alexandria 30 15 5 10 55 36 +19 50
5. ACSO Filiaşi 30 15 4 11 50 47 +3 49
6. AS FC Pucioasa 30 13 6 11 60 40 +20 45
7. ACS Municipal Braşov 30 12 7 11 48 34 +14 43
8. CSU 2 30 11 10 9 50 39 +11 43
9. ACS Unirea Bascov 30 11 8 11 52 45 +7 41
10. AFC Astra 2 30 11 7 12 47 51 -4 40
11. FC Voluntari SA 2 30 11 7 12 39 44 -5 40
12. CSM Flacăra Moreni 30 12 4 14 38 48 -10 40
13. CS Atletic Bradu 30 10 3 17 49 63 -14 33
14. CS Sporting Roşiori 30 7 9 14 36 58 -22 30
15. AFC Hermannstadt 2 30 5 6 19 35 78 -43 21
16. ACS Viitorul Domneşti 30 0 3 27 16 129 -113 3

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a III-a

Loc Echipă J Pct
1. AFC Turris-Oltul 30 74
2. Universitatea Craiova 30 62
3. ACS Flacăra Horezu 30 57
4. CSM Alexandria 30 50
5. ACSO Filiaşi 30 49
6. AS FC Pucioasa 30 45
7. ACS Municipal Braşov 30 43
8. CSU 2 30 43
9. ACS Unirea Bascov 30 41
10. AFC Astra 2 30 40