La FCU este viață și după plecarea lui Nicolo Napoli. Luni, în jurul orei 15:30, Adrian Filip și Mădălin Ciucă și-au intrat în rol după ce conducerea Științei a decis investirea celor doi în funcțiile de antrenor principal respectiv antrenor secund.

Însă căpitanul oltenilor Mădălin Ciucă își va continua, cel puțin până la vară, și cariera de jucător. Ediție.ro a aflat că cel mai experimentat fotbalist din lotul Științei s-a și antrenat normal, la ședința de pregătire de luni, după ce a stat pe bară mai bine de trei săptămâni în urma unei rupturi musculare pe care a suferit-o în timpul partidei amicale cu Slatina.

La rândul său Marius Avram, cel care a suferit tot o ruptură musculară, dar în timpul meciului cu Bradu, s-a antrenat și el normal. Interesant este faptul că Nicolo Napoli nu a mai dat deloc pe la băieți să își ia la revedere după ce și-a reziliat contractul cu Știința. Însă jucătorii îl așteaptă la cantonament pe antrenorul italian, în cursul zilei de marți, dacă acesta dorește să mai treacă pe la ei.