Un lucru este cert: Peluza Sud 97 este inima echipei FC Universitatea Craiova, iar cine nu este conștient de acest lucru atunci se înșeală amarnic.

Sau, dacă cineva consideră că Adrian Mititelu este în acest moment un om care merită "stors" de bani mulți, pentru condițiile din Liga III, atunci tot amarnic se înșeală. Nicolo Napoli câștigă la FCU un salariu lunar de 4.000 de euro, iar în Liga 4 a câștigat de la Mititelu peste 40.000 de euro într-un an.

Cu obiectivul promovării de peste 85 la sută compromis, PS.97 a decis să treacă la acțiune așa cum a promis în comunicatul pe care suporterii l-au emis. După ce le-au luat tricourile la jucători, duminică fanii uneia dintre cele mai pătimașe și puternice galerii din România s-au dus la baza de la Constructorul, acolo unde au purtat discuții individuale cu toți jucătorii înainte de antrenament.

După ce le-au ascultat cu mare atenție acestora explicațiile, ulterior fanii i-au transmis lui Napoli că pentru binele echipei trebuie să plece de la FCU, Mai mult, Napoli nici măcar nu a mai condus antrenamentul, lăsându-l la treabă pe Adrian Filip, iar spre finalul discuțiilor cu suporterii, antrenorul italian le-a spus ultrașilor într-o limbă română vorbită stâlcit: " Plecați și voi, dar stați liniștiți că plec io", a spus antrenorul Științei.

FC Universitatea Craiova are antrenament de la ora 15:00

Astfel că, este de urmărit cum vor decurge lucrurile în cursul zilei de luni, deoarece Știința are antrenament de la ora 15:30 și nu este exclus ca fanii din PS.97 să își fază din nou simțită prezența și la această ședință de pregătire.

Ediție.ro a aflat că în jurul prânzului Marcel Pușcaș, Nicolo Napoli și Adrian Mititleu vor avea o întlânire la sediul clubulului albalbaștrilor și este de urmărit care o să fie poziția oficială a italianului după ce FC Universitatea Craiova a ajuns la opt puncte de Turris, iar jocul echipei nu se leagă deloc. Totuși, se pare că Napoli are o clauză de reziliere a angajamentului, dar la rândul său și el are o clauză de rupere a înțelegerii în cazul în care FCU nu promovează. Astfel că, teoretic atât timp cât matemetic Știința nu a pierdut promovarea, Napoli se poate agăța de acest lucru.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Vineri, 26 Aprilie 2019
ACSO Filiaşi vs Universitatea Craiova
17:00
Sâmbătă, 4 Mai 2019
Universitatea Craiova vs CSU 2
18:00 | Stadionul Municipal Dr. Tr. Severin
Miercuri, 8 Mai 2019
CS Sporting Roşiori vs Universitatea Craiova
18:00 | Roșiori

Clasament Liga 3, Seria a III-a

Loc Echipă J Pct
1. AFC Turris-Oltul 24 56
2. Universitatea Craiova 24 47
3. ACS Flacăra Horezu 24 45
4. CSM Alexandria 24 41
5. ACS Municipal Braşov 24 40
6. ACSO Filiaşi 24 40
7. AFC Astra 2 24 37
8. ACS Unirea Bascov 24 35
9. AS FC Pucioasa 24 33
10. CSU 2 24 31