FC Universitatea Craiova l-a transferat în zilele trecute pe Adrian Șter, fostul golgheter al lui CFR Cluj 2, în vârstă de 20 de ani. Însă până să ajungă în Bănie tânărul atacant s-a aflat și în curtea celor de la Ripensia, formație pe care FC Universitatea Craiova a învins-o într-o partidă amicală în Antalya, scor 3-1.

Ediție.ro a discutat cu Alexandru Pelici, antrenorul principal al timișorenilor, cel care ne-a vorbit despre Șter, dar și despre meciul FC Universitatea Craiova-Ripensia, scor 3-1.

"Vreau să vă spun din start că Șter avea valoare să joace în Liga 2 la Ripensia. Este un atacant care se vede că are școala celor de la CFR Cluj. Am antrenat și eu în Liga 1 și vă spun sincer că Șter are valoare să joace chiar și în Liga 1. El poate să evolueze în spatele vrâfului. Așa l-am folosit eu la Ripensia, în două meciuri amicale, înainte de plecarea din Antalya.

Șter nu a rămas la Ripensia doar din cauza că nu avea vârsta pe care noi ne-o doream. Avea clar valoare să joace la noi. Totuși sunt sigur că domnul Adrian Mititelu i-a dat mai mulți bani față de cât îi dădeam noi la Ripensia. Apoi, deși evoluțiile lui Șter ne-au mulțumit, totuși am decis să mergem pe mâna lui Chera pentru că el este cu doi ani mai tânăr ca Șter și ne poate ajuta mai mult pentru poziția de junior. Adică ne poate ajuta și de la anul.

Însă, eu sunt sincer și vă spun că la FCU, Șter o să facă meciuri foarte bune. Este un jucător valoros care în mod sigur, cu încredere din partea antrenorilor săi, poate să facă meciuri foarte bune. Am întânit FC U în meci amical și pot să vă spun că mi-a plăcut foarte mult fundașul lor central, căpitanul echipei, Mădălin Ciucă", a spus Pelici.