Marian Vasile, membru PNL, dar și unul dintre oamenii care au făcut toate eforturile ca actul adițional propus pe 28 februarie să nu fie aprobat de membrii Consiliului Local al Primăriei Craiova, a dezvăluit pentru Ediție.ro când va mai putea FC Universitatea Craiova să mai intre să joace pe stadionul care s-a numit "Ion Oblemenco".

 "Să mă apuc acum să vorbesc, iar apoi să citesc că se trezește unul și altul să scrie pe facebook că Marian Vasile vorbește și el despre FCU pentru că vrea să își facă doar campanie electorală parcă nici nu mai are rost să stăm de vorbă. Dar totuși vreau să vă spun adevărul de la începutul acestei discuții. FC U va mai intra pe fostul stadion Oblemenco doar atunci când orașul Craiova nu va mai fi condus de PSD. Cine înțelege acest lucru este bine, cine nu, atunci asta este viața. Ei centrează și tot ei marchează. Voi nici acum nu v-ați dat seama?

Eu am încercat să fac tot ce a fost posibil omenește să ajut FCU pentru că și această echipă este a orașului Craiova, iar când vezi că dânșii mai au și foarte mulți suporteri, atunci nu cred că poți să stai așa degeaba și să îi lași pe alții să își bată joc de oamenii ăștia. Oricum nu o să rămână așa. Am discutat cu doamna Adriana Ungureanu, iar dânsa vrea să dea în judecată Consiliul Local al Primăriei din Craiova pentru faptul că a fost aprobat acel act adițional. Nu știu ce o să facă mai departe și cei de la FCU pentru că nu este treaba mea. Însă eu vă spun doar că o vom susține pe doamna Ungureanu. Știți foarte bine că dânsa este o iubitoare de sport și nu dorește să lase lucrurile așa. Nu dorește ca doar o firmă privată să beneficieze de tot. Noi cei de la PNL o vom susține în demersurile ei din Instanță. Ne-a deranjat foarte tare că nici o propunere de a noastră nu a fost aprobată, nici măcar una singură. Au făcut doar cum au vrut ei, adică cum au avut ordin de la partidul lor.
Cum poți să dai stadionul și cantonamentul din Lunca Jiului doar unei singure firme private? Ce înseamnă asta? Dacă domnul Adrian Mititelu a anunțat public că este și el gata să pună jos 10.000 de euro pe meci, tu ca primar de ce îți bați joc singur de bugetul local? Banii domnului Mititelu nu sunt buni? Dacă nu îi dă, atunci este o altă problemă, dar hai să vedem dacă îi dă, iar dacă îi dă, atunci este foarte bine pentru toată lumea. Nici nu știu ce să vă mai spun, dar cred că ura personală a unora față de acest om a întrecut orice limită, iar jucătorii, suporterii și angajații dânsului suferă enorm din cauza acestui lucru. Eu am propus să ne vorbească cinci minute și domnul Marcel Pușcaș, dar propunerea mea nici măcar nu a fost luată în calcul. Primarul Genoiu a auzit-o, dar s-a ridicat și a plecat, iar președintele de ședință nici măcar nu a supus la vot acest lucru. Nici un alt sportiv din Craiova nu se poate bucura de condițiile de recuperare din Lunca Jiului, iar dacă cineva vrea să intre și să desfășoare vreo altă activitate pe Oblemenco, sau să joace un meci de fotbal, atunci trebuie să îi ceară acordul actualei firme care patronează echipa de Liga 1 din Craiova",a încheiat Vasile.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a III-a

Loc Echipă J Pct
1. AFC Turris-Oltul 30 74
2. Universitatea Craiova 30 62
3. ACS Flacăra Horezu 30 57
4. CSM Alexandria 30 50
5. ACSO Filiaşi 30 49
6. AS FC Pucioasa 30 45
7. ACS Municipal Braşov 30 43
8. CSU 2 30 43
9. ACS Unirea Bascov 30 41
10. AFC Astra 2 30 40