Cei trei portari ai lui FC Universitatea Craiova, Răducu Mogoșanu, Claudiu Chindriș și Mario Mihai, pregătiți de Vali David, formează o adevărată familie.
 
Deși doar unul dintre ei poate să apere ca titular, totuși la antrenamente aceștia se încurajează unul pe altul și sunt conștienți că doar cel mai în formă dintre ei trebuie să apere. Însă pentru următoarele cinci săptămâni greul o să cadă acum pe umerii lui Claudiu Chindriș, 19 ani, iar Mario Mihai, 15 ani va lua loc pe banca de rezerve la meciurile oficiale. Motivul? Din păcate pentru el, Răducu Mogoșanu, cel care a revenit din nou ca titular la Știința, începând cu startul returului, a fost nevoit să solicite, sâmbătă, schimbarea în timpul partidei cu Brașov, după ce a acuzat o accidentare la mâna dreaptă.
 
Ulterior, Mogoșanu, însoțit de un om din staff-ul medical al Științei a plecat la spital acolo unde medicii au constatat că portarul lui FCU a suferit o fractură la mâna dreaptă și au fost nevoiți să i-o bage în ghips. Însă Ediție.ro a aflat că portarul oltenilor o să mai facă luni un nou control medical, deoarece există posibilitatea ca acesta să se opereze. Dar este aproape sigur că perioada de recuperare o să dureze aproximativ cinci săptămâni. 

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Sâmbătă, 31 August 2019
Universitatea Craiova vs CS Gilortul Tg. Cărbunești
18:00 | Stadionul Municipal Dr. Tr. Severin
Sâmbătă, 7 Septembrie 2019
ACSO Filiaşi vs Universitatea Craiova
17:00 | Filiași

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 1 3
2. LPS Cetate Deva 1 3
3. CS Șoimii Lipova 1 0
4. ACS Dumbrăvița 1 0
5. ACS Progresul Pecica 0
6. CS Național Sebiș 0
7. CSC Ghiroda și Giarmata 0
8. CS Gilortul Tg. Cărbunești 0
9. ACS Flacăra Horezu 0
10. CS Crișul Chișineu Criș 0