Atacantul Florin Costea a semnat aseară cu echipa FC Universitatea Craiova 1948 un contract valabil pe un an, cu posibilitate de prelungire încă 2 ani.

Costea revine astfel la echipa unde a avut cele mai bune evoluții, cu scopul declarat de a ajuta la îndeplinirea obiectivului: promovarea în liga secundă. În actualul lot sunt și colegii lui din perioada trecută: Mihai Dina, Ovidiu Dănănae și Mădălin Ciucă.
Florin Costea a fost golgheterul României în sezonul 2008-2009, după ce a reușit să marcheze 17 goluri pentru Leii din Bănie. El și-a început cariera în 2003 la Rarora Râmnicu Vâlcea. În 2004 a ajuns la CSM, fiind cumpărat în iarna lui 2005 de către Universitatea Craiova, care a plătit pentru el 60.000 de dolari. La acea vreme un puști de 19 ani, Costea declara după semnarea contractului: “Mă bucur că am ajuns în Bănie, a fost visul meu să joc pentru această mare echipă și acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, mi s-a împlinit. Este, poate, cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată”.
După ce a ajuns la Craiova, Costea a avut probleme medicale, accidentându-se la un antrenament și ratând tot restul sezonului. O jumătate de an mai târziu a venit și momentul debutului la Craiova, într-un meci cu Politehnica Iași, scor 3-3, disputat pe 15 noiembrie 2006. Costea a intrat pe teren în minutul 52, reușind sa înscrie după numai 24 de minute, ducând scorul la 3-2. În primul sezon pentru Universitatea, Costea a fost desemnat de patronul Adrian Mititelu să poarte tricoul cu numĂrul 10.