FCU a zdrobit ocupanta locului doi în clasamentul seriei a patra, Chișineu Criș, scor 5-0.

fcu crisul 191019 01 gol balan

Adrian Mititelu a declarat recent într-o emisiune televizată că se gândește zi și noapte la revenirea lui FCU în Liga 1. Se pare că în sfârșit și jucătorii lui Eugen Trică au înțeles mesajul și dorința patronului clubului din Bănie și și-au dat seama că în acest sezon chiar nu mai este de glumit.

După ce oltenii pierduseră în urma cu două etape primele două puncte din campionat, pe teren propriu, tăvălugul spre Liga a doua a început din nou după victoria de la Deva, iar sâmbătă, la Filiași, Știința a demonstrat în fața ocupantei locului doi în clasament, Chișineu Criș, că este cu adevărat regina Seriei a patra.

Alb-albaștrii au avut emoții doar în primele patru minute ale jocului, atunci când Chindriș a bâlbâit prostește prin propriul careu două mingii la niște faze care nu anunțau nimic. Însă alb-albaștrii au risipit imediat emoțiile suporterilor lui FCU, atunci când Bălan l-a învins din lovitură de la 11 metri pe portarul oaspeților, Pascalău, în minutul 14, cel care arata mai degrabă ca un pilier la rugby.

Rotofeiul din poarta lui Chișineu Criș a mai fost învins încă de două ori până la pauză de același Bălan, min 26 și Raicea în minutul 30 .

fcu crisul 191019 03 bucurie gol rogoveanu

Tăvălugul lui FCU a continuat și după pauză, atunci când același Bălan a marcat pentru 4-0, în minutul 54 , și a realizat astfel un hat-trick. Rogoveanu, intrat pe teren în locul lui Stoenac, a dus scorul la 5-0, după o cursă personală de toată frumusețea. Astfel că, fanii lui FCU prezenți la meci, au plecat acasă extrem de mulțumiți, dar au asistat și la un alt spectacol, marcă înregistrată, de această dată în tribune, făcut de Peluza Sud 97.

fcu crisul 191019 11 peluza sud

FC Universitatea Craiova

Chindriș - Negru, Suciu, Gugu, Cristiu - Pop, Tănase - Raicea, Stoenac, Zimța - Bălan

Au mai jucat

Rogoveanu, Răducanu, Zanfir, Trabalka

 

Vineri, 18 octombrie, ora 15:00


ACSO Filiaşi - Fortuna Becicherecu Mic    3-3
Claudiu Ştefan (3, 30), Aurel Lupu (77) / Dacian Bîrză (24), Andrei Hodiş (31), Ovidiu Oancia (65)

Şoimii Lipova - CSC Dumbrăviţa     3-0
Denis Rusu (24), Andrei Sulea (61, 69)

Sâmbătă, 19 octombrie, ora 15:00

Viitorul Dăeşti - ACS Poli Timişoara    2-0
George Neacşu (45), Florin Costea (50)


Naţional Sebiş - CSC Ghiroda şi Giarmata Vii    0-2
Ionuţ Ianc (59), Raini Bandula (70 - autogol)


Gilortul Târgu Cărbuneşti - Progresul Pecica    0-0

U Craiova 1948 SA - Crişul Chişineu Criş    5-0
Claudiu Bălan (14 - penalty, 27, 56), Alexandru Raicea (31), Daniel Rogoveanu (60)

Flacăra Horezu - LPS Cetate Deva    1-0
Ion Simeanu (81)

CS Hunedoara - Gloria Lunca Teuz Cermei    3-1
Robert Cristian (42 - penalty), Andrei Vasinc (50), Erwin Bloj (53) / Daniel Bulza (64)

 

Loc Echipă J V E Î Ma Pr G Pct
1. Universitatea Craiova 15 13 2 0 38 7 +31 41
2. CS Șoimii Lipova 15 8 4 3 30 13 +17 28
3. CS Crișul Chișineu Criș 15 8 4 3 22 17 +5 28
4. ACS Progresul Pecica 15 7 4 4 25 18 +7 25
5. ACS Flacăra Horezu 15 7 3 5 19 15 +4 24
6. ACS Dumbrăvița 15 6 4 5 31 22 +9 22
7. CS Hunedoara 15 7 1 7 28 28 0 22
8. CSC Ghiroda și Giarmata 15 6 2 7 26 22 +4 20
9. Fortuna Becicherecu Mic 15 4 8 3 22 18 +4 20
10. CS Viitorul Dăești 15 5 4 6 32 36 -4 19
11. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 15 4 6 5 23 27 -4 18
12. LPS Cetate Deva 15 4 5 6 15 18 -3 17
13. CS Național Sebiș 15 5 2 8 25 34 -9 17
14. ACSO Filiaşi 15 3 3 9 23 36 -13 12
15. CS Gilortul Tg. Cărbunești 15 3 2 10 14 36 -22 11
16. ACS Poli Timișoara 15 2 2 11 13 39 -26 8