Calvarul lui Sorin Mogoșanu se apropie încet, dar sigur, de sfârșit.

Capture MOGO

În urmă cu aproximativ trei luni și jumătate, portarul alb-albaștrilor, Sorin Mogoșanu, 26 de ani, suferea în timpul partidei amicale cu Reșița o fractură de femur, iar ulterior acesta a fost operat la Spitalul de Urgență din Craiova de către șeful Clinicii de Ortopedie, prof. univ. dr. Dan Grecu. Perioada de recuperare i-a fost estimată undeva la șase luni.

Ediție.ro vă informează că goalkeeperul Stiinței a tras tare în ultimele luni pentru recuperare, (VEZI VIDEO), iar în urmă cu două săptămâni, la un nou consult medical, medicii i-au spus portarului oltenilor că totul este ok, iar de la începutul lunii ianuarie acesta se va putea antrena normal cu echipa. La clinica unde urmează recuperarea, Mogo a început să facă între timp alergări ușoare pe bandă, iar la începutul lunii noiembrie poate să înceapă alergările ușoare și pe teren.

 

Sorin Mogoșanu a semnat în vară și prelungirea contractului cu Știința. Portarul clubului din Bănie mai avea angajament cu FC Universitatea Craiova pe un an, dar a mai parafat pe încă unul. Astfel, experimentatul goalkeeper al formației antrenate de Eugen Trică va mai îmbrăca tricoul sfânt al Universității pentru o perioadă de cel puțin doi ani.

ILUSTRAȚIE FEMUR

Femur ilustratie

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Vineri, 15 Noiembrie 2019
Universitatea Craiova vs CSC Ghiroda și Giarmata
16:00 | Târgu Jiu
Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019
CS Viitorul Dăești vs Universitatea Craiova
14:00 | Dăești
Sâmbătă, 30 Noiembrie 2019
Universitatea Craiova vs CS Național Sebiș
14:00 | Stadionul Municipal Dr. Tr. Severin

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 12 32
2. ACS Progresul Pecica 12 22
3. CS Crișul Chișineu Criș 12 21
4. CSC Ghiroda și Giarmata 12 19
5. CS Șoimii Lipova 12 19
6. ACS Dumbrăvița 12 19
7. Fortuna Becicherecu Mic 12 19
8. CS Viitorul Dăești 12 18
9. ACS Flacăra Horezu 12 17
10. CS Hunedoara 12 16