Știința va disputa primul meci amical sub comanda lui Eugen Trică.

Capture JUCATORI ANTRENAMENTE

Leii din Bănie își continuă partea a doua a stagiului de pregătire din Craiova, iar lucrurile sunt pe drumul cel bun, după ce elevii lui Eugen Trică s-au antrenat foarte bine în aceste zile. Deși unele antrenamente nu au fost deloc ușoare, totuși fotbaliștii au strâns din dinți, deoarece sunt convinși că doar cu multă muncă și seriozitate își vor putea îndeplini obiectivele pentru noul sezon.

Eugen Trică și elevii săi își doresc un parcurs cât se poate de bun în Cupa României, acolo unde în funcție de rezultate FCU poate să dea chiar și peste o echipă de Liga 1, dar obiectivul principal rămâne totuși promovarea, în vara anului viitor, în Liga 2. Însă între timp oficialii alb-albaștrilor au stabilit și disputarea primului meci amical.

Ediție.ro vă anunță că FC Universitatea Craiova va disputa vineri, la Severin, de la ora 18:00, o partidă de verificare cu Reșița. Pe 16 iulie Știința va pleca în cantonamentul din Austria, acolo unde alb-albaștrii vor juca și alte patru sau cinci meciuri de pregătire.

 

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Vineri, 15 Noiembrie 2019
Universitatea Craiova vs CSC Ghiroda și Giarmata
16:00 | Târgu Jiu
Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019
CS Viitorul Dăești vs Universitatea Craiova
14:00 | Dăești
Sâmbătă, 30 Noiembrie 2019
Universitatea Craiova vs CS Național Sebiș
14:00 | Stadionul Municipal Dr. Tr. Severin

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 12 32
2. ACS Progresul Pecica 12 22
3. CS Crișul Chișineu Criș 12 21
4. CSC Ghiroda și Giarmata 12 19
5. CS Șoimii Lipova 12 19
6. ACS Dumbrăvița 12 19
7. Fortuna Becicherecu Mic 12 19
8. CS Viitorul Dăești 12 18
9. ACS Flacăra Horezu 12 17
10. CS Hunedoara 12 16