Vlad Botia se va prezenta pe 28 iulie la Craiova, iar în Bănie va intra în programul echipei lui Eugen Trică.

Capture 4 Botia

După patru luni și trei săptămâni de la operație, dar și după două luni de la începerea recuperării efective, câte patru ore de antrenamente pe zi, Vlad Botia se apropie de sfârșitul unei perioade grea din cariera sa. Ediție. ro l-a găsit pe atacantul Științei acasă la Brașov, acolo unde își termina ședința de recuperare, cea care a avut loc pe stadionul Tineretului.

"Încă nu am început să lovesc mingea, dar nu trebuie să mă grăbesc. Important este să mă recuperez fizic foarte bine. Trebuie să îmi refac masa musculară. În minge am voie să dau abia după cinci luni de la operație. Trebuie să fac recuperarea ca la carte. Acum am făcut pe stadion exerciții de frecvență, dar și alergări. Fac bazin, dar și kineto. Oricum trebuie să recunosc că îmi este tare dor de fotbal.

Am ajuns să visez nopatea meciurile în care jucam. Sper că în Austria voi putea să mă antrenez și eu normal, deoarece vreau să îmi ajut echipa. Cei din conducerea lui FC Universitatea Craiova, dar și domnul Adrian Mititelu s-au comportant exemplar cu mine. Le mulțumesc frumos. Însă abia aștept să îl cunosc pe domnul Eugen Trică, deoarece sunt sigur că mă voi încărca și eu cu energia dânsului, dar și cu vitalitatea pe care domnia sa o are.

Pe 28 vin la Craiova pentru vizita medicală. Voi rămâne de atunci în programul echipei. Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor suporterilor Universității Craiova pentru mesajele pe care mi le-au trimis în privat, dar și public. Le mulțumeasc din suflet. Vorbele lor de încurajare mi-au dat forța să merg mai departe. Nu a fost deloc ușor pentru mine. Când fac antrenamente de refacere mai am unele dureri în zona tăieturii de la operație, dar sunt normale. Însă important este să mă refac fizic pentru că apoi vă garantez eu că nu am uitat fotbalul, îmi este tare dor de el", a spus Botia.

 

 

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Vineri, 15 Noiembrie 2019
Universitatea Craiova vs CSC Ghiroda și Giarmata
16:00 | Târgu Jiu
Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019
CS Viitorul Dăești vs Universitatea Craiova
14:00 | Dăești
Sâmbătă, 30 Noiembrie 2019
Universitatea Craiova vs CS Național Sebiș
14:00 | Stadionul Municipal Dr. Tr. Severin

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 12 32
2. ACS Progresul Pecica 12 22
3. CS Crișul Chișineu Criș 12 21
4. CSC Ghiroda și Giarmata 12 19
5. CS Șoimii Lipova 12 19
6. ACS Dumbrăvița 12 19
7. Fortuna Becicherecu Mic 12 19
8. CS Viitorul Dăești 12 18
9. ACS Flacăra Horezu 12 17
10. CS Hunedoara 12 16