LIVE Șoimii Lipova - FC Universitatea, ora 18

Adrian Mititelu a anunțat bugetul pentru campionatul următor al lui FCU din Liga 3.

MITITELU

Patronul lui FC Universitatea Craiova are planuri mari pentru următorul sezon, după ce l-a adus la echipă pe fostul mare mare fotbalist al Științei, Eugen Trică. Adrian Mititelu a vorbit la Digi Sport despre stadiul unuia dintre procesele importante în care se luptă cu cei care au măcelărit Știința adevărată.

"Nu au scăpat de plată. Nu s-a judecat fondul. Noi avem o altă acțiune, una mai complexă în care am invocat toate motivele serioase pe care trebuia să le invoce și lichidatorul. Asta nu a fost o acțiune serioasă.

Când s-a terminat procesul penal, lichidatorul a făcut o acțiune, noi alta. Ăla e cel mai important proces. E aceeași speță, dar aici nu s-a făcut o apărare serioasă. Acolo suntem în faza de fond. Chiar dacă ar fi așa, am merge în Elveția, la TAS.

Noi am luat-o de jos, muncim. Avem concurență și în Liga 3 Nu renunțăm. M-au dat afară de pe stadion, mi-au luat tricourile, mi-au luat tot. Patronul de la CSU mi-a distrus viața, m-a blocat cu tot. Partidul le-a dat stadionul gratis. A primit terenuri de sute de milioane de la ANRP. Dar, după șase ani de zile de viață de câine mi-am revenit.

Sper să reușim să promovăm. Eugen Trică are mână liberă, are condiții de Liga 1. Avem buget de peste un milion de euro. Vă dau cuvântul de onoare. Vorbiți cu Marcel Pușcaș. Mă apuc și de stadion. Într-un an de zile vom lua aripi”, a declarat Mititelu.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 1 3
2. CS Șoimii Lipova 1 0
3. ACS Progresul Pecica 0
4. CS Național Sebiș 0
5. ACS Dumbrăvița 0
6. CSC Ghiroda și Giarmata 0
7. LPS Cetate Deva 0
8. CS Gilortul Tg. Cărbunești 0
9. ACS Flacăra Horezu 0
10. CS Crișul Chișineu Criș 0