După transferurile lui Gugu și Luică în Bănie, FC Universitatea Craiova se desparte și de patru jucători.

olteanu antrenament

Conducerea Științei a început încă după înfrângerea cu Turiss Măgurele să se gândească deja la viitorul sezon. Astfel că, alb-albaștrii își structuraseră încă de pe atunci campania de transferuri. Era evident că unii jucători nu înțeleseseră că se aflau în vestiarul lui FC Universitatea Craiova, iar zilele lor în Bănie erau numărate. Figurație în tricoul Științei nu mai mergea, dar nici nu o să mai meargă din campionatul următor.

Primii fotbaliști plecați din Bănie încă din timpul returului de campionat au fost Adarabioyo, Kazuki și Alex Avram, urmând ca după finalul campionatului să se renunțe și la alți jucători.

Ediție.ro a aflat că urrmătorii fotbaliști la care conducerea lui FCU a luat hotărârea să renunțe sunt Perez, Sabin Lupu, Keita și Șter. Despărțirea de primii doi s-a făcut prin rezilierea de contracte de comnun acord, iar la ultimii doi nu se va mai pune în aplicare opțiunea pentru prelungirea contractelor acestora cu Știința.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a III-a

Loc Echipă J Pct
1. AFC Turris-Oltul 30 74
2. Universitatea Craiova 30 62
3. ACS Flacăra Horezu 30 57
4. CSM Alexandria 30 50
5. ACSO Filiaşi 30 49
6. AS FC Pucioasa 30 45
7. ACS Municipal Braşov 30 43
8. CSU 2 30 43
9. ACS Unirea Bascov 30 41
10. AFC Astra 2 30 40