Astăzi, în jurul orelor 01.30, pe strada Voloiacului din Strehaia, a avut loc o crimă oribilă.

crima strehaia 1

Un bărbat de 35 de ani din Strehaia a organizat un chef în locuința proprie, la care au fost invitați mai mulți tineri si tinere.

Pe fondul consumului excesiv de alcool, a avut loc un conflict spontan, în urma căruia tânărul care găzduia petrecerea a lovit cu bestialitate o femeie în vârstă de 34 de ani, din aceeași localitate. După loviturile sălbatice aplicate, bărbatul a strâns-o de gât până a decedat.

„Este vorba de o crimă, în Strehaia. Autorul şi cu victima trăiau în concubinaj şi, pe fondul consumului de alcool din partea autorului, a izbucnit un conflict spontan, a început să o bată pe femeie, după care a pus-o jos şi a jucat-o în picioare. În urma leziunilor interne a decedat. Nu e vorba de niciun cuţit. Bărbatul are 32 de ani, victima 34. S-a întâmplat în locuinţa în care trăiau împreună. A murit la scurt timp după agresiune”, a declarat Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Acesta spune că bărbatul este audiat duminică şi că urmează să fie dispuse măsuri preventive împotriva acestuia.

La ora aceasta, la fața locului se desfășoară cercetari de către autoritațile din cadrul IPJ Mehedinți.