Sute de persoane nemulțumite de ancheta în cazul presupuselor crime protestează în fața Poliției din Caracal.

proteste politia caracal

„Alexandra a sunat, nimeni nu a acționat” și „Vreau să trăiesc”, strigă tinerii care participă la protest.

Protestatarii s-au adunat în fața Poliției din Caracal, multe dintre ele având steaguri și afișe cu mesaje precum „Stop minciunilor și corupției”, „Rușine procurorului Popescu Lucian” sau „Vei rămâne o legendă”.

Oamenii strigă „Alexandra a sunat, nimeni nu a acționat”, „Vreau să trăiesc”, „Rușine”, „Luiza”, „Alexandra”, „Vrem dreptate” și ”moarte pentru moarte”.

Protestatarii se declară nemulțumiți de felul în care merge ancheta în cazul crimelor din Caracal.

Procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, anunța că Direcția nu are în acest moment nici măcar rezultate preliminare referitoare la fragmentele osoase ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă, astfel că informațiile apărute în spațiul public nu sunt confirmate. Tot Bănilă spunea că, în urma propriilor verificări, a observat că butoiul unde au fost găsite fragmente osoase despre care se crede că sunt ale Alexandrei nu este un butoi, ci un arzător improvizat, care acționează ca o sobă.

Despre Gheorghe Dincă, procurorul a afirmat că a devenit confuz atunci când anchetatorii i-au cerut să spună ce a făcut cu cadavrele, precizând că, referitor la victima de 15 ani, suspectul a spus prima dată că a aruncat-o în Olt, apoi că a aruncat-o în Dunăre.

Până în monentul în care nu există dovezi clare că fetele sunt decedate, nu poate fi exclusă nicio variantă, nici măcar cea că ele ar fi în viață. Anchetatorii au făcut verificări la Dincă acasă, pentru a se asigura că cele două fete nu sunt în imobil, mai spunea Felix Bănilă.