Șase mașini sunt implicate într-un accident pe DN65, între Slatina și Jitaru, județul Olt. 

accident olt

Potrivit Poliției Olt, accidentul a avut loc marți pe pe DN65 Piteşti - Slatina, pe raza localității Priseaca. În accident au fost implicate trei autoturisme, un microbuz, un autotren şi o autoutilitară.

Potrivit reprezentanților ISU Olt, bărbatul care a murit în urma impactului avea 49 de ani, era din Scornicești și era pasager în microbuz.

Două persoane sunt grav rănite și au fost transportate la spital. Una dintre acestea este o femeie de 27 de ani, din Slatina, care este însărcinată în luna a șaptea. Ea se afla la volanul unuia dintre cele trei autoturisme implicate în accident.

Alte două victime sunt rănite mai ușor, în timp ce restul au prezentat escoriații și contuzii, au mai transmis reprezentanții ISU Olt.

Pentru acordarea asistenței medicale la fața locului au fost trimise șapte ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și nouă ambulanțe SAJ.