Reținut pentru furt calificat

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Lugoj, a fost reținut de către polițiștii doljeni, fiind acuzat că a furat bani dintr-un local de alimentație publică din Craiova și, într-o altă noapte, un telefon mobil dintr-o agenție imobiliară.

Catuse 938x535 752x535

Firma care asigură paza unității economice a anunțat poliția duminică noaptea despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în local, iar din interior ar fi fost furată suma de 1.500 de lei.

În urma verificărilor efectuate, în noaptea respectivă poliţiştii au depistat un bărbat de 32 de ani, din Lugoj, judeţul Timiș, asupra căruia a fost găsită suma de 1.500 de lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restiuit persoanei vătămate, iar cercetările au fost demarate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 19/20 noiembrie, cel în cauză ar fi sustras şi un telefon mobil, care se afla în interiorul unei agentii imobiliare din Craiova”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Bărbatul din Lugoj este cercetat pentru furt calificat.