Două colege ale Luizei Melencu vor fi audiate, astăzi, în calitate de martori în dosarul „Caracal”. 

luiza melencu

Cele două tinere au fost citate și trebuie să se prezinte, miercuri, la ora 11.00, la sediul IPJ Dolj pentru a da declarații.

În cazul în care fetele nu vor veni singure, au fost avertizate că vor fi aduse la poliţie cu mandat sau vor fi amendate.

La Craiova vor ajunge, pentru a lua declarații, procurorii DIICOT București care fac cercetări în acest dosar.

Familia Luizei consideră că decizia de a le audia pe cele două colege este una tardivă, trecând mai bine de șase luni de la dispariția tinerei.

„Au speriat acești copii cu aceste audieri. Ce ar putea spune după șase luni? Fetele sunt speriate, nu înţeleg de ce sunt chemate, de ce au calitate de martori. Bătaia de joc este mult prea mare. Vor să tragă de dosar, sunt sigur de asta”, consideră Stelian Iordache, bunicul Luizei.

Cele două tinere citat sunt cele care s-au implicat în găsirea prietenei lor din primele zile în care aceasta a fost de negăsit și care au anunțat familia Luizei că cineva a umblat la telefonul fetei și a scos-o din grupul de messenger al clasei.