O salariată RAADPFL Craiova va da explicații în fața polițiștilor fiind acuzată că le-a furat, unor colege, din tichetele de masă pe care le primesc lunar.  

Tichete de masă pe suport hârtie 0

Directorul RAADPFL Craiova, Aurelia Filip, a aflat despre situație , ea fiind cea care a și anunțat poliția. 

Filip a spus că și șeful angajatelor respective a fost băgat în comisia de disciplină pentru că știa cum stau lucrurile dar nu a anunțat organele de control și nici conducerea unității. 

„Am aflat și eu despre ceea ce se întâmplă, zilele acestea. Am vorbit și cu șeful celor care se ocupă de curățenia în toaletele publice, căci doamna este femeie de serviciu, mi-a spus că așa stă treaba. Nu știu de ce nu m-au anunțat. Aș fi preferat să știu acest lucru de la ei, mai ales că eu am stabilit cu toți șefii de echipe să îmi comunice imediat dacă avem situații deosebite. Am sunat la poliție, joi, am anunțat cazul și urmează să fac și o sesizare scrisă, astăzi. Tot astăzi, de dimineață, am stat de vorbă cu angajatele cărora le-au fost furate bonurile, acestea menționând că este prima dată când li se întâmplă acest lucru, nu de mai multe ori, așa cum apăruse, inițial, varianta. Este urât ceea ce s-a întâmplat. Știm fiecare cât așteptăm ziua de salariu, cât ajută acele bonuri de masă. Șeful secției va da explicații în fața comisiei de disciplină. Vom vedea ce măsuri se vor lua”, a declarat directorul RAADPFL Craiova.