Polițiștii doljeni au organizat, miercuri, o acţiune pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite, în incinta și zona adiacentă unităților școlare din județ.

 

bani

Cu acest prilej, oamenii legii au verificat 42 de agenți economici. Cei prinși în neregulă  au fost amendați, polițiștii aplicând 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 126.000 lei.

De asemenea, pe lângă faptul că au fost amendați, comercianților respectivi li s-au confiscat mărfuri şi sume de bani.

Unul dintre administratorii prinși că avea, la vânzare, produse ce nu puteau fi justificate cu documente, derula activitate la una dintre școlile din Craiova.

Agentul economic a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 rep., dispunându-se totodată confiscarea produselor alimentare, în valoare de 525 lei”, transmit reprezentanții IPJ Dolj.