La percheziții au mai fost găsiți încă doi urmăriți internațional.

 canabis diicot droguri

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Craiova au acţionat pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri, informează BCCO într-un comunicat trimis presei.

Cu această ocazie, un tânăr de 19 ani a fost prins în flagrant delict, în Craiova, la scurt timp după ce pusese în vânzare 10 pliculeţe de canabis.

În continuare, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din Craiova.

În urma percheziţiilor, au fost depistați doi urmăriţi internaţional, de 23 şi 28 de ani, ambii din comuna Leu, faţă de care, la data de 12 martie 2019, Tribunalul Dolj emisese mandate de arestare preventivă, într-o altă cauză penală, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

De asemenea, a fost depistat un tânăr, de 20 de ani, bănuit că ar fi la rândul său implicat în aceste operaţiuni.

Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 1,8 kg. de canabis, 105 gr. de rezină de canabis (haşiş), 4 dispozitive de mărunţit, tip grinder, 5 telefoane mobile, 1.050 de euro şi 16.948 de lei.

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, Tribunalul Dolj a emis pe numele persoanelor respective trei mandate de arestare preventivă şi un mandat de arestare la domiciliu, în prezent, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, fiind încarceraţi 3 bărbaţi.