LIVE FC Universitatea - Chișineu Criș, ora 15.00

Darius Vâlcov s-a prezentat la Secția 14 de poliție pentru a depune o plângere, după ce Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”, l-a huiduit la ieșirea din Curtea de Apel București și a aruncat cu bani, strigându-i că va ajunge la pușcărie.

darius valcov

„O să fii coleg de celulă cu Dragnea! De ce ai furat? De ce îți bați joc de o țară? Tot la pușcărie ajungi, tot lângă Dragnea. Faceți bugetul din camera de pușcărie. (...) Ia bani”, i-a strigat protestatarul Marian Moroșanu „Ceaușescu”, după ce Darius Vâlcov a ieșit din Curtea de Apel București, unde a contestat controlul judiciar. Protestatarul a aruncat cu o bancnotă de 1 leu în Vâlcov.

Ulterior, Darius Vâlcov s-a prezentat la Secția 14 de poliție pentru a depune plângere împotriva protestatarului. La secția de poliție a fost și Marian Moroșanu: „Am înțeles că o să depună o plângere pentru că l-am agresat. Am întrebat: cum l-am agresat? Sexual sau verbal? Eu nu. Aștept să văd dacă o să mă cheme, dacă îmi dă amendă. Încă nimic, am așteptat un proces verbal, pentru că domnul penalul Vâlcov a cerut protecție și să meargă la secție pentru a depune plângere împotriva mea. Acolo a zis: Uitați ce-mi face. (...) Ei (polițiștii, n.r.) nu știau cine este. Dacă eram în locul lor, ce făceam eu? Îi puteam cătușele. Nu trebuie să mai fie în libertate”, a spus protestatarul la ieșirea din secția de poliție.

Întrebat de ce l-a huiduit pe Vâlcov, Moroșanu a spus că nu îl poate ierta. „Un condamnat penal și-a bătut joc de o țară. Auziți, el spune că vrea să fie lăsat liber. Nu pot să las un asemenea penal liber. Niciodată. Urmează toți condamnații penali din politică. Să plece toți să ne lase în pace. Eu nu fac dreptate pe stradă, doar îi spun unei persoane care este condamnată că trebuie să se retragă din funcțiile politice”, a mai spus acesta.

Potrivit unor surse din poliție, Darius Vâlcov a înregistrat la Secția 14 plângerea pentru hărțuire împotriva lui Ceaușescu. Darius Vâlcov s-a prezentat la Curtea de Apel București pentru a contesta controlul judiciar dispus de DIICOT. În cadrul măsurii preventive pentru 60 de zile, Vâlcov nu poate părăsi Slatina decât cu încuviințarea organelor competente.

Sursa Mediafax