Un elev de 16 ani, din Craiova, a fost dat dispărut, marți după-amiaza, după ce a intrat să se scalde în mare. Tragedia s-a petrecut în stațiunea Mamaia. Martorii spun că adolescentul ar fi fost luat de valurile și de curenții puternici.

scafandri ISU mare

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină, marți, în stațiunea Mamaia, acolo unde un adolescent în vârstă de 16 ani ar fi dispărut în valurile mării. La fața locului s-au deplasat 15 scafandri ai ISU, plus o ambarcațiune din punctul de salvare din Portul Tomis, o motocicletă SMURD, dar și o ambulanță de terapie intensivă.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, din primele informații reiese că băiatul este elev la Colegiul militar din Craiova și a venit în Constanța, alături de alți adolescenți de o vârstă cu el, în cadrul unui program al Ministerului Apărării Naționale - „Școala de vară a Ministerului Apărării Naţionale”.

Acesta se desfășoară în perioada 28 - 31 mai la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la activitate participând 65 de elevi şi studenți din sistemul de învăţământ militar. Elevii au venit în Constanța luni, iar marți după-amiază cinci dintre ei și un profesor au mers pe plaja din Mamaia. Ei au intrat să se scalde, iar băiatul s-a îndepărtat de colegii lui, fiind tras spre larg de valuri și curenții puternici. La ora publicării știrii, acesta nu fusese găsit.

Sursa Mediafax