Situația sistemului educațional - o problemă intens dezbatută la Universitatea din Craiova.

RS309 Aurelian Mohan eso 

Îmbunătățirea sistemului educațional este o sarcină care le revine și Delegaților de Tineret ai României la ONU, Andrada Baba și Aurelian Mohan (foto). În acest sens, cu sprijinul UN Youth România, filiala Craiova, participanții au avut astăzi șansa să ia parte la discuții pe tema educației în cadrul Conferinței Educația de Calitate și Progresul Sistemului Educațional.

Aurelian Dragoș Mohan, Delegat de Tineret al României la ONU, consideră că este nevoie de orientare asupra cunoștințelor și a competențelor, dar și asupra atitudinilor și valorilor pe care sistemul le creează. „Mai mult decât atât, ar trebui să avem în vedere două concepte: responsabilitate epistemică și atașament față de cunoaștere”

„Scopul acestei conferințe este de a prezenta participanților o comparație a sistemului educațional din România cu cel din alte țări. Ne gândim la situația actuală a tinerilor și dorim o eficientizare a sistemului de învățământ”, spune Adrian-Cosmin Popa, membru al UN Youth România

Conferința s-a adresat atât studenților craioveni, cât și persoanelor interesate de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Pe parcursul celor două ore, participanții au venit cu sugestii, au oferit opinii și s-au arătat dornici în a lua parte la programe educaționale.