Cezar Avram foto

Puţini craioveni ştiu că Academia Română are o filială la Craiova, care se numeşte Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, situat pe strada Unirii nr. 68, ce are, ca obiecte de activitate, următoarele: culegerea, prelucrarea şi publicarea de documente istorice, numismatice, etnografice, de alcătuire de monografii ale personalităţilor locale şi naţionale, de alcătuire a unor studii privind localităţile sau diferitele evenimente şi fenomene din istoria naţională, şi nu numai, şi de punere în circuit a evaluărilor filozofice.

Înfiinţat în anul 1965, iniţial sub numele de Centrul de istorie, filologie şi etnografie din Craiova, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor” s-a axat, încă de la început, pe cercetarea bogatului tezaur arheologic, istoric, filologic, lingvistic şi etnografic al Olteniei şi a conexiunilor cu ariile geografice şi culturale învecinate, balcanice şi europene.

Rezultatele studiilor efectuate de cercetătorii din cadrul institutului au fost popularizate prin cărţi apărute la edituri prestigioase din ţară; articole apărute şi recunoscute în reviste de specialitate, indexate în baze internaţionale de date sau în volume colective; capitole de carte publicate în străinătate; capitole de carte apărute în ţară.

Cu ocazia centenarului Marii Uniri, institutul a obţinut finanţare, de la Ministerul Culturii, pentru proiectul Memorie culturală şi spiritualitate românească. Personalităţi şi acţiuni în sprijinul Marii Uniri, desfăşurat în perioada iulie-octombrie 2018. O parte din materialele susţinute în cadrul simpozionului au fost valorificate în antologia realizată de Florea Firan, Cezar Avram, Mihaela Bărbieru şi intitulată Unitate prin diversitate. Memorie culturală şi spiritualitate românească. Personalităţi şi acţiuni în sprijinul Marii Uniri, Editura Universitaria, Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, Craiova, 2018.

Institutul a obţinut recunoaşterea celor trei reviste pe care le editează:

  • Arhivele Olteniei, Serie Nouă, Editura Academiei Române, Bucureşti, revistă supusă procesului de peer-review şi indexată ERIH PLUS, INDEX COPERNICUS, International Innovative Journal Impact Factor, Open Academic Journals Index;
  • Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Editura Academiei Române, Bucureşti, INDEX COPERNICUS, International Institute of Organized Research, International Innovative Journal Impact Factor, Open Academic Journals Index;
  • Hispania Felix, coordonată de Renata Londero, pre-indexată ISI, Verba picta, Editura Sitech, Craiova.

Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor” este condus de prof. univ. dr. cercetător Cezar Avram - director, autor a unui număr mare de cărţi de cercetare politico-social-economică şi studii, în limbile română şi engleză  – nu pot da o cifră exactă, de teamă să nu greşesc(!), dintre care am putea enumera câteva:

  • Introducere în istoria dreptului;
  • Politică socială românească, între tranziţie, reformă şi criză;
  • Regimuri politice contemporane: Democraţiile;
  • Grădinile şi parcurile Craiovei;
  • Craiova – Pagini de istorie şi civilizaţie, vol I: Alimentarea cu apă;
  • Discriminarea în societatea actuală: consideraţii teoretice, manifestări practice şi sancţiuni juridice;
  • Politici sociale;
  • Regimuri politice comparate;
  • Modele europene de reprezentare a intereselor socio-profesionale: sindicatele şi patronatele;
  • Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Dolj.

 

Activitatea profesională de succes a profesorului Cezar Avram a fost încununată cu apariţia volumului O viaţă în slujba cercetării. In honorem Cezar Avram, autori Lucian Dindirică, Mihaela Bărbieru, pe coperta căreia Acad. Dinu C. Giurescu scria:

 „A trecut un sfert de veac de la întâlnirea cu Cezar Avram. I-am condus teza de doctorat, prilej să îi descopăr capacitatea de analiză şi sinteză în tratarea unei teme inedite, „Procesul de colectivizare a agriculturii în regiunea Oltenia: 1949-1962”. De-a lungul timpului, colegi de meserie fiind, am constatat aplecarea vădită a lui Cezar Avram pentru cercetare. Cercetător şi profesor, prietenul Cezar Avram este şi un om cu preocupări multiple: moderator la diverse conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale, participant sau conducător de proiecte ştiinţifice, recenzor a numeroase cărţi şi studii. Urându-i la mulţi ani cu spor şi sănătate, îi doresc să-şi continue cu aceeaşi dăruire activitatea sa de istoric pasionat de cercetare.”