Guvernul lui Ludovic Orban se anunţă cu probleme grave la naştere... Sunt din ce în ce mai mulţi cei care pun condiţii şi se ştie că nu poţi mulţumi niciodată pe toată lumea. Nici orătăniile dintr-o curte nu se înţeleg între ele, dar politicienii români, care mai de care mânaţi de interese obscure, dar interesul care iese, totdeauna, la vedere este buzunarul propriu!... Să nu credeţi că vreunul dintre ei face gălăgie degeaba, scopul final este umplerea buzunarului, să aibă de huzureală când nu o mai fi potent politic, sau când nu o mai fi potent şi din celelalte puncte de vedere...

Ce este mai rău este faptul că aproape ne-am obişnuit cu circul ăsta politic, mereu se ceartă aleşii neamului, mereu sunt nemulţumiţi, mai au puţin până să ajungă la bătaie şi nu e exclus să o vedem şi pe asta, în direct, la televizor. Ei se bat cu pumnii în piept că sunt patrioţi, că ne vor binele, dar, de fapt, ei vor binele lor, să nu credeţi că nu doarme politicianul ales de grija noastră, a celor mulţi, care ne uităm la ei ca la circ!

Ar trebui şi ar fi benefic pentru toţi, până la urmă, să treacă acest guvern construit de Ludovic Orban, ca să o trimitem pe Viorica Dăncilă la bucătărie, că, de când s-a apucat să dea cu clanţa prin politică, i s-a afumat fasolea pe aragaz şi s-a dus mirosul prin vecini, de stau oamenii cu ferestrele deschise, zi şi noapte, ca să iasă putoarea...

Ar fi bine să-şi intre în atribuţii acest guvern liberal pentru a se mai linişti puţin lucrurile şi pentru a-i mai trezi din amorţeală pe lipitorii de afişe şi piţipoancele PSD, care au cancerizat administraţia publică, să se mai ducă şi ei la muncă, iar amantlâcurile să să fie întreţinute pe banii consumatorilor, şi nu pe banii statului... Pentru că aşa este într-o societate normală şi trebuie să ne normalizăm şi noi, odată, cât să mai stăm în lâncezeala asta balcanică de care râde Europa şi ne arată cu degetul, ca pe nişte repetenţi care rămân, an de an, tot în clasa I, pentru că ba chiulesc de la ore, ba nu ştiu aritmetica elementară a unui stat civilizat.