LIVE FC Universitatea - Chișineu Criș, ora 15.00

Piaţa Veche – adevăratul şi istoricul Kilometru 0 al Craiovei, din nou în centrul atenţiei jurnalistice – şi mai puţin în centrul atenţiei autorităţilor locale, care sunt responsabile, de iure şi de facto, pentru starea acesteia de conservare şi de punere în valoare, ca reper esenţial în istoria acestui oraş, se află, în continuare, în aceeaşi stare de agonie, ca un animal grav rănit, care îşi aşteaptă salvatorii, ce par să nu mai vină niciodată...

Pentru cei ce nu cunosc istoria acestor locuri, PIAŢA VECHE (sau Târgul Vechi, sau Elca, sau Krasnoff) s-a stabilit, în acest perimetru, la mijlocul secolului al XVI-lea, când devenise locul bazarului, al pieţei permanente şi al Nedeiei (târg anual ce începea în ziua Adormirii Maicii Domnului şi ţinea până la Sfânta Maria Mică – 15 august-8 septembrie). Era aşezată la răspântia celor patru drumuri principale, şi anume: din est Drumul Caracalului, care intra prin actualele străzi Calea Bucureşti – A.I. Cuza – România Muncitoare – Lipscani – Madona – Oborul Elca; din vest Drumul Cerneţului, care intra prin actuala stradă Bucovăţ; din nord Drumul Ocnei, sau al Vâlcii, care intra prin actualele Bariera Vâlcii – Fraţii Goleşti – Ştefan cel Mare – Valea Vlăicii (unde se intersecta cu Drumul Amărăzii, ce avea acelaşi traseu ca şi cel de astăzi) – Unirii – Ioan Maiorescu – Oborul Elca; din sud Drumul Jiiului (Vidinului) – Calea Dunării – Unirii – Sf. Dumitru – Oborul Elca.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, după ce se conturează străzile, şi Piaţa Veche va trece prin unele transformări, ca de exemplu: tarabele iniţiale vor deveni prăvălii („bolţi”), ce vor fi aşezate „pe linii”, în funcţie de categoria de negoţ.

În jurul Pieţei Vechi s-au construit case boiereşti, hanuri şi... bordeluri, fiind un loc plin de viaţă şi, mai ales, plin de românitatea care, de secole, se străduia să fie luată în seamă, ca identitate naţională şi culturală.

Dar, trecând, ca un fulger, peste rememorarea unor vremuri fabuloase, pe care le-au trăit aceste locuri, să revenim la crunta realitate de azi şi să reamintim autorităţilor responsabile că, pe la începutul verii acestui an, primul pavilion (clădire) din Piaţa Veche a ars în proporţie de cincizeci la sută, după ce un om al străzii nu ştiu de ce li s-a spus aşa, de parcă i-a născut Strada! –, aflat în stare avansată de ebrietate şi încă liber – ceea ce înseamnă că poate recidiva oricând –, i-a dat foc şi şi-a recunoscut, apoi, fapta, când a fost audiat la poliţie, neluându-se nici o măsură punitivă împotriva lui.

A venit sfârşitul lui august 2019 şi, după ce, în urmă cu două-trei zile, am văzut nişte muncitori în salopete albastre care trebăluiau pe acolo, tabloul electric al aceleiaşi clădiri (montat în exterior) a luat foc, din senin, într-o seară, contribuind, astfel, la degradarea tot mai accentuată a patrimoniului care înseamnă Piaţa Veche a Craiovei. Iar oamenii de pe acolo şi-au dat cu părerea că, poate, focul a fost „pregătit” intenţionat chiar de către muncitorii în salopetă(!), că prea se potriveau scenariile cu ceea ce crede lumea despre adevăratele intenţii ale autorităţilor locale – de a aduce această zonă istorică într-o stare de degradare maximă ca să poată fi, cumva, demolată sau vândută (concesionată) pe mai nimic vreunui pesedist vrednic, care vrea să se învrednicească şi la această învrednicire, de a confisca istoria Craiovei, după ce îi îndeasă pe gât trei trandafiri bolşevici...