Eram prin clasa a treia sau a patra când am învăţat, pentru prima oară, la Biologie, despre Circuitul apei în natură. Eram elev la Şcoala Generală nr. 24, din cartierul Brazda lui Novac, şi îmi amintesc că, în acele vremuri, ploua sănătos şi atunci când trebuie, vacanţele de vară erau perfecte, cu călduri suportabile şi oameni care nu se plângeau de caniculă.

Îmi amintesc şi acum schema din manual, în care se arăta cum apa din râuri, mări şi oceane, se evaporă, treptat, şi alimentează norii, iar întoarcerea apei prin ploi se făcea prin intermediul pădurilor – spre păduri arătau săgeţile, care erau izvorul de sănătate şi de umiditate al planetei. Şi mai sunt şi acum, acolo unde mai sunt – acolo unde hoţia şi corupţia nu a vândut plămânul verde al naturii, fără de care, iată, acum ne coacem ca şopârlele în deşert(!)...

Îmi petreceam vacanţele de vară la bunica din Gorj, unde auzeam despre secetă şi caniculă doar de la televizor, se întâmplau totdeauna altora, nu nouă... Pentru că, în acele vremuri, pădurarii îşi făceau treaba – nu aveai voie să iei din pădure nici vreascuri uscate, nu ca acum, să fie cărată pădurea cu camioanele şi căruţele, ca într-un sat fără câini...

Comportamentul iresponsabil al tuturor celor care ar fi trebuit să păstreze această bogaţie naturală, care este pădureaaurul verde, cum i se mai spunea –, ne afectează acum pe toţi. Codrul care, odată, era frate cu românul, nu mai este acum, pentru că frate-său – românul, i-a tăiat picioarele şi l-a făcut cherestea, pentru el şi, mai ales, pentru alţii...

În Austria, de unde este firma care a exploatat şi exploatează masiv, în continuare, pădurile din România, mergând pe autostrada europeană către Viena, traversezi zeci de kilometri de pădure deasă – atât de deasă că e întunecată, nici nu ai curaj să intri acolo, şi nu vezi, pe stradă, camioane cărând arbori tăiaţi pentru cherestea, ca la noi(!)...

Când fondatorii PSD de astăzi au lansat, în 1990, sloganul Nu ne vindem ţara!, au premeditat această crimă faţă de poporul român, pentru că voiau să o vândă ei, pe bani mulţi sau puţini, care le alimentează conturile şi averile!...

Iar noi ne perpelim la soare şi o ascultăm pe Viorica Dăncilă cum debitează prostii şi ne dă lecţii de corectitudine...