De vreo două săptămâni încoace, România trăieşte starea de şoc a unor crime oribile comise de un sociopat, la Caracal, iar scenariile şi zvonurile vin, care mai de care, în completarea unui tablou halucinant.

Cel mai recent zvon – pentru că nu a fost anunţat nimic oficial, este acela că, în ancheta crimelor de la Caracal s-a implicat deja FBI (Poliţia Federală din SUA) şi că, după demararea anchetei, un număr de soldaţi americani, de la baza americană de la Deveselu, ar fi fost chemaţi imediat în patria-mamă, pentru că este posibil să fie implicaţi în traficul de carne vie practicat de clanurile interlope din zonă. Iar o ştire de ultimă oră spune că, pe data de 20 august 2019, preşedintele Klaus Iohanis va efectua o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, unde va fi primit de preşedintele Donald Trump. Vor vorbi, oare, şi despre crimele de la Caracal(?!)...  

Nu încerc să minimalizez, în vreun fel, amploarea şi gravitatea celor întâmplate în casa şi ograda bestiei din Caracal, care, acum, îşi bate joc de anchetatori, tot plimbându-i pe piste greşite, dar nu pot să nu remarc nici tendinţa oamenilor de a înflori evenimentele, ca şi cum ar fi o nevoie stringentă ca acestea să capete, dacă se poate, o dimensiune planetară(!)...

Orice scenariu este posibil, aşa cum viaţa, pe Pământ, este posibilă în miliarde de forme de manifestare, dar sunt de părere că rezolvarea unui caz se face prin focalizarea anchetei pe elementele esenţiale, şi nu prin mantelarea lor, de dragul conferirii unei spectaculozităţi nedorite, unei tragedii.

Este dramatic pentru părinţii care şi-au pierdut, astfel, copiii, şi este mai dureros atunci când nici măcar nu au corpurile neînsufleţite ale acestora pentru a le face o înmormântare creştinească. Sufletele lor meritau să fie conduse, pe ultimul drum, de cei ce le-au iubit în această viaţă. Criminalul le-a luat nu numai vieţile pământeşti, într-un mod atât de brutal, ci şi dreptul de a păşi mai departe, în moarte, după ritualurile strămoşilor lor.

Am aflat că parlamentarii liberali vor propune o lege care se va numi Legea ALEXANDRA, care să prevadă condamnarea pe viaţă, fără drept de eliberare condiţionată, a criminalilor, în ideea că acest act normativ va descuraja, pe viitor, astfel de fapte abominabile. Eu, unul, nu cred că se va întâmpla aşa, pentru că acei indivizi sunt nişte rataţi social cărora le place în puşcărie, unde au casă şi masă şi au şi din ce în ce mai multe drepturi... Cred că numai revenirea la PEDEAPSA CAPITALĂ ar mai tăia din avântul acestor indivizi şi, astfel, ar fi mai puţine crime.

După fiecare dramă – personală, de grup sau naţională, ca după un cutremur, lumea îşi revine din şoc şi viaţa merge mai departe... De la Cain şi Abel încoace, oamenii au cunoscut crima, uciderea aproapelui, şi nu iubirea lui, şi Istoria lumii merge, târând după ea, miliarde de crime care au impresionat, pe moment, iar apoi au fost uitate. Iar medicii spun că uitarea e nu numai firească, ci şi necesară, altfel am deveni, cu toţii, pacienţii unei clinici de nebuni!...

Sau, poate, suntem, deja?!...